Cine a scos România din Schengen
Este impardonabil, într-o ţară ca România, care s-a recompus şi
întregit miraculos prin munca unei diplomaţii abile şi persuasive
până la a face din asta o adevărată artă, şi care a contribuit la
rezolvarea unor probleme grave de politică externă mondială, între
cele două războaie – vezi Liga Naţiunilor şi Nicolae Titulescu -,
să fie tolerat, la Externe, un ministru care susţine nonşalant şi
suficient că nu e vina sa şi nici a MAE, că ţara a rămas, ca un
paria, pe şanţul Europei. Este la fel de intolerabil ca un ministru
al turismului să facă răspunzătoare opoziţia – care a dovedit un an
de zile că nu e decât un element de decor în faţa politicii unei
puteri discreţionare -, pentru că a fost invitată să discute “pe
tema Schengen” şi a refuzat să meargă la Cotroceni şi să facă
figuraţie.
Nu se poate ca nimeni, de la preşedintele Traian Băsescu, altfel
reprezentantul oficial al României în lume – care nu a înţeles
niciunul dintre semnalele mai mult sau mai puţin diplomatice ale
Angelei Merkel, ori ale omologului său francez, Nicolas Sarkozy -
şi până la cântăreţul de osanale Teodor Baconschi, să nu-şi asume
eşecul, falimentul politicii externe româneşti actuale.
publicitate
Nu că ar însemna prea mult părerea Elenei Udrea în acest caz, dar
este compet aiuritoare revolta sa: “Preşedintele Băsescu a chemat
Opoziţia la discuţii pe Schengen, au refuzat să vină. De fiecare
dată a vorbit despre ceea ce se întâmplă în Justiţie, a semnalat,
şi de fiecare dată a fost criticat, că se amestecă. Aşa că ar fi
culmea să i se ceară preşedintelui…”. Să i se ceară ce?
Socoteală? Ei, aş… Preşedintele e jucător la intern. Luat cu
ordinea interioară a uitat de ordinea mondială, başca de aia
europeană unde dă cu subsemnatul. Din nefericire, Traian Băsescu nu
este nici diplomat de carieră şi nici măcar un om diplomat. A spus
lucruri, pe care francezii nu le uită şi nu le iartă. Culmea e că
nici nemţii. Vorba unui “diplomat” mai mult decât persuasiv, cu
şcoală în Kiseleff. “Frate, politica externă se face la o cină, un
coniac la bol şi un trabuc cubanez, ce dracu. Numai idioţii ţipă în
piaţă şi cred că se aude până la Berlin”.
Cu alte cuvinte, problema nemţilor nu e, în special, datoria
statului român la firmele germane, iar pe francezi, fie vorba-ntre
noi, îi doare-n cot de mersul justiţiei din România. Lucrurile sunt
infinit mai complicate, iar ele se referă la viteza cu care
cetăţenii moldoveni, care primesc şi cetăţenie română, ajung în
piaţa de muncă germană, oricum suprasaturată; la faptul că lui
Sarkozy nu-i convine când preşedintele român îi spune că ţiganii nu
mai sunt o problemă a României, ci a Europei, iar Franţa este luată
la refec de organismele UE, că face ură de rasă trimiţându-i
înapoi, la Bucureşti, pe romii neadaptaţi; nu în ultimul rând, se
referă la traficul imens care se face la frontieră – carne vie,
droguri, arme etc – de grupurile de crimă organizată, din România,
precum şi din spaţiul exsovietic, majoritatea acestor “produse”
fiind destinate pieţelor din cele două ţări.
Acestea sunt problemele României. Nu sunt puţine şi nici simplu de
rezolvat. Dar în niciun caz ele nu constituie neîmpliniri ale
opoziţiei, ci ale puterii. Întotdeauna ale puterii, oricare ar fi
ea.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
