Atunci când înotăm, toate grupele de muşchi sunt „antrenate“ să ardă surplusul de grăsime | Foto: Shutterstock
Exerciţiile cardio, înotul, Kangoo fitness şi dieta
personalizată sunt cele mai potrivite metode pentru a scăpa de
excesul de kilograme
Mesele copioase din ultima perioadă ne-au adus cu siguranţă
câteva kilograme în plus. Specialiştii în nutriţie şi în fitness au
oferit pentru gândul cele mai la îndemână soluţii pentru a scăpa de
surplusul de kilograme, realizând şi un calcul referitor la suma de
bani pe care trebuie să o scoatem din buzunar pentru a reveni la
greutatea de dinaintea sărbătorilor de iarnă. “Efortul susţinut
este contraindicat pentru că organismul este lipsit de energie din
cauza excesului de grăsimi şi kilocalorii. Astfel, pentru început
se recomandă plimbările de cel mult 15 minute. Aceasta reprezintă o
primă fază în procesul de slăbire, care trebuie să dureze cel mult
o săptămână, apoi se va începe antrenamentul propriu-zis, care
trebuie să dureze până la două ore”, spune Mihai Dragomir, antrenor
de fitness.
Potrivit acestuia, alergările pe bandă, urmate de
exerciţii cardio sunt cele mai indicate metode de a slăbi cu
ajutorul sportului. “În maxim o lună vor reuşi să slăbească până la
4 kilograme, greutatea adăugată în ultimele zile”, susţine
antrenorul Dragomir. Preţul unui abonament pe o lună la o sală de
fitness variază între 200 de lei şi 350 de lei, în funcţie de
numărul de ore petrecute la aparate. Specialiştii completează că
înotul este unul dintre cele mai bune sporturi pentru slăbit.
Potrivit acestora, tot corpul va fi implicat în mişcările de înot,
astfel că toate grupele de muşchi vor fi “antrenate” să ardă
surplusul de grăsime. Preţul unui abonament nelimitat pentru o lună
la o piscină costă între 360 şi 600 de lei şi aveţi incluse saună
şi jacuzzi.
Kangoo fitness, cunoscut şi sub numele de aerobic pe arcuri,
este, de asemenea, recomandat atunci când vrem să ne revenim repede
la greutatea iniţială. Potrivit antrenorilor, în zece minute de
sărituri pe arcuri speciale se ard 150-200 de calorii – fapt care
accelerează procesul de slăbire şi tonifică musculatura, ducând
astfel la dispariţia celulitei în minimum o lună de antrenament. În
plus, săriturile ajută la ridicarea muşchilor fesieri într-un timp
scurt, datorită faptului că se lucrează toată musculatura. O oră de
antrenament costă între 20 şi 30 de lei.
publicitate
O vizită la nutriţionist costă 150 de lei
Pentru ca rezultatele să nu întârzie să apară este indicat să
apelăm şi la sfaturile unui medic nutriţionist. Acesta ne va
recomanda o dietă personalizată, în funcţie de metabolismul şi
programul de la muncă. Prima vizită durează aproximativ o oră, timp
în care medicul ne va cântări, va măsura stratul adipos din
organism şi ne va recomanda câteva analize de sânge, ale glandei
tiroide şi de urină. În funcţie de rezultatele acestor teste,
medicul va prescrie un regim alimentar. O dietă personalizată
trebuie ţinută cel puţin trei săptămâni. Preţul unei vizite la
nutriţionist este 150 de lei.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL