SUPERVULCANUL care ameninţă EUROPA. Campi Flegrei ar putea rade viaţa de pe întreg continentul. VIDEO
SUPERVULCANUL care ameninţă Europa. Campi Flegrei ar putea rade viaţa pe continentul european
Un supervulcan ameninţă să distrugă toate formele de viaţă din
Europa. În urmă cu peste 2000 de ani, Vezuviul a acoperit cu lavă
şi cenuşă oraşul Pompei. Deşi a provocat daune imense, Vezuviul
este doar un mic “spin” pe spatele supervulcanului Campi Flegrei.
Localizat în apropierea oraşului Napoli, acesta este un vulcan
activ aflat în cea mai mare parte sub apă, informează Daily Mail în
ediţia online.
publicitate
Totul a început cu aproape 1000 de cutremure mici care au avut
loc în zona oraşului Napoli. Seismele nu au provocat pagube majore,
însă au dărâmat aparate de aer condiţionat de pe clădiri sau au
desprins ornamente de pe ziduri. Institutul Naţional de Geofizică
şi Vulcanologie din Italia a descoperit că seismele nu erau
provocate de muntele Vezuviu, aflat în apropierea oraşului, ci de
unul dintre cei mai mari şi mai periculoşi vulcani din lume:
gigantul Campi Flegrei.
Campi Flegrei este un supervulcan. Deşi nu există un vârf
vizibil, în spatele peisajului liniştit doarme un vulcan
extraordinar de puternic.
O nouă erupţie are mari şanse să dea naştere unui nou con
asemănător Vezuviului, în cel mai rău caz Campi Flegrei ar putea
şterge o mare parte din formele de viaţă aflate pe continentul
european.
Încercarea cercetătorilor de afla mai multe informaţii ,
stopată de primarul din Napoli
O echipă internaţională vrea să foreze în zonă pentru a încerca să
afle mai multe despre evoluţia vulcanului.
“Am putea avea de-a face cu ceva extrem de periculos. Şi daca
asa stau lucrurile, atunci ne putem aştepta la încă 60 de ani de
nelinişte, posibile cutremure şi eruptii vulcanice. În aceste
condiţii trebuie să aflăm cât mai multe detalii despre acest
vulcan”, a declarat britanicul Chris Kilburn, unul dintre membrii
echipei.
CLICK PENTRU A MĂRI
Cercetările echipei ar putea fi cruciale pentru populaţia din
Napoli, dar şi pentru restul Europei. Totodată, munca acesteia ar
putea fi importantă pentru evitarea unui nou dezastru, precum cel
din Pompei. Însă proiectul tocmai a fost oprit de primarul din
Napoli. Săpăturile erau programate să înceapă în ianuarie, dar au
fost oprite după ce un cercetător local a avertizat că acestea ar
putea declanşa o explozie care ar putea distruge oraşul.
Proiectul de forare în zona vulcanului Campi Flegrei a apărut în
discuţie în septembrie 2010, informează The Telegraph, în ediţia
online.
În primă fază, proiectul presupunea forarea unei gropi cu o
adâncime de 500 de metri. Ulterior, în primăvară, se avansa la
4.000 de metri adâncime. Cercetătorii urmau să folosească senzori
pentru a măsura activitatea seismică şi temperatura rocii la
diferite adâncimi, stabilind astfel cât de instabilă este zona.
“Acest tip de vulcan poate genera erupţii catastrofale, cu
consecinţe globale, însă se ştiu puţine despre ei”, a declarat
Giuseppe De Natale, coordonatorul proiectului.
Benedetto de Vivo, profesor al Universităţii din Napoli, a spus
că un proiect asemănător care avea loc în Islanda a trebuit să fie
oprit, după ce s-a descoperit magmă la o adâncime mult mai mică
decât se estima.
Scenariul de coşmar
Sute de miliarde de metri cubi de rocă vulcanică sunt aruncaţi
în aer. O explozie de 200 de ori mai mare decât cea a vulcanului
Eyjafjallajökull. Vulcanul islandez a provocat haos în Europa anul
trecut, ţinduind sute de avioane la sol şi acumulând la nivel
mondial pierderi de 3 miliarde de euro.
Pe străzile din Napoli, se dezlănţuie haosul. Traficul este
paralizat de numărul mare de maşini. Oamenii se uită neajutoraţi
cum un nor imens de gaz fierbinte şi rocă vulcanică se deplasează
cu viteza unui uragan, sufocând totul în cale. În această regiune
locuită de milioane de oameni, viaţa ia sfârşit.
Vulcanul activ Campi Flegrei are 24 de fisuri vulcanice şi mai
multe cratere. Centrul vulcanului este situat sub apele Golfului
Napoli, lângă localitatea Pozzuoli. (V.M.)
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL