New York Times: “Eu când vreau să fluier, fluier” este un exemplu de cinematografie realistă
Filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” de Florin Şerban, este
un exemplu de povestire cinematografică realistă, iar actorul
George Piştereanu creează un personaj sensibil şi impasibil în
acelaşi timp, scrie criticul A.O. Scott de la New York Times, în
articolul său de marţi.
De altfel, “Eu când vreau să fluier, fluier”, propunerea
României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină
pentru ediţia din 2011, are premiera în cinematografele din New
York miercuri. La evenimentul de gală, de la Film Forum New York,
va participa şi producătorul Daniel Mitulescu.
publicitate
A.O. Scott spune că filmul lui Florin Şerban este “un studiu în
captivitate”. “Ca multe alte filme româneşti recente, precum «Marfa
şi banii» de Cristi Puiu, «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile» de
Cristian Mungiu şi «Boogie» de Radu Muntean, povestea urmăreşte un
tânăr protagonist, ale cărui alegeri sunt limitate drastic şi nu
sunt foarte promiţătoare”, scrie criticul NYT.
“Jucat de un actor neprofesionist, George Piştereanu, ai cărui
ochi sensibili umanizează prezenţa sa impasibilă, Silviu este la
finalul copilăriei sale, care l-a înrăit, distrugându-i umanitatea.
El este dur şi furios, dar pare mai blând decât colegii săi din
închisoare”, mai scrie în cronică.
Criticul mai notează: “Pentru mare parte din film, Florin Şerban
dă peliculei aerul cinematografiei realiste, permiţând poveştii lui
Silviu să se formeze încet, organic, din detaliile existenţei sale.
Beligeranţa gărzilor şi nerăbdarea birocratică a directorului
puşcăriei (Mihai Constantin) sunt observate cu acuitate, la fel şi
amestecul volatil de camaraderie şi luptă din spaţiul
închisorii”.
A.O. Scott mai remarcă scena de început, notând că filmarea din
spate, cu camera în mână, aduce aminte de fraţii Jean-Pierre şi Luc
Dardenne, dar “imitarea uneia dintre semnăturile lor vizuale nu
înseamnă şi obţinerea acelui amestec de detaliu concret şi
gravitate spirituală a acestor eroi ai cinematografiei”. În schimb,
mai scrie New
York Times, filmul “introduce elemente de melodramă şi suspans
care cresc dramatismul peliculei, cu preţul micşorării forţei
acesteia”.
Scott mai spune că ultima treime din film pare a fi “un remake
absurd, care consumă nervos spectatorul, al filmului «După-amiază
de câine»”. Totuşi, remarcă din nou celebrul critic, “cu cât filmul
devine mai exploziv şi mai solicitant pentru actorii din
distribuţie, cu atât îşi pierde din intensitatea calmă care a fost,
de altfel, motivul pentru care cineva ar urmări această poveste”,
“iar în final sunt mai importante ideile scenariştilor decât viaţa
personajului”.
“Eu când vreau să fluier, fluier”, debutul în lungmetraj al lui
Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a
intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a
reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului -
Ursul de Argint şi distincţia “Alfred Bauer”. De asemenea, filmul a
fost nominalizat la premiul de debut al Academiei de Film Europene
- EFA Discovery Award.
După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării,
Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de
dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare,
el primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors
acasă, după mult timp, din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui
mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci
zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă
frumoasă la Sociologie, Ana (Ada Condeescu), venită în practică la
penitenciar. Copleşit de emoţii şi presat de timp, Silviu închide
ochii. Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i
se poate întâmpla orice. (Mediafax)
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
