embed embed embed embed embed embed embed
Embed This Video embed
Share This Video embed
bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark
embed test
Rate This Video embed
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
embed embed embed embed embed embed embed embed
Dosare de familie pentru asistaţii social. Beneficiarii îşi vor lua, în fiecare lună, toţi banii odată. Când s-ar putea împlini promisiunile ministrului Botiş

Dosare de familie pentru asistaţii social. Beneficiarii îşi vor lua, în fiecare lună, toţi banii odată. Când s-ar putea împlini promisiunile ministrului Botiş

Românii asistaţi social şi-ar putea lua toţi banii odată, în
fiecare lună, de la agenţiile judeţene de prestaţii sociale (AJPS),
inclusiv indemnizaţia de şomaj. Fiecare familie beneficiară va avea
un dosar cu o evidenţă clară a sumelor pe care le-a primit şi pe
care trebuie să le încaseze. Vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş,
a declarat într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că intenţionează
ca, în cel mai scurt timp, să direcţioneze spre agenţiile judeţene
de prestaţii sociale tot ceea ce ţine de plata drepturilor sociale
din ministerul pe care îl conduce, inclusiv indemnizaţia de
şomaj.

“Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale (ANPS) va asigura un
sistem integrat pentru plata tuturor prestaţiilor, conform căruia
prestaţiile cuvenite unei familii se aprobă odată pe lună.
Unul
dintre cele mai importante beneficii ale noului sistem constă în
crearea unui dosar de familie şi de gospodărie care asigură o
situaţie clară şi completă a prestaţiilor acordate
familiei/gospodăriei respective şi a plăţilor efectuate pentru
membrii acesteia”, se arată pe site-ul ANPS.

publicitate

Tot aici se precizează că prin acordarea prestaţiilor într-un
sistem integrat, beneficiarii vor încasa prestaţiile care se cuvin
familiei – acolo unde este cazul – într-o plată unică, efectuată
lunar”. Între prestaţiile gestionate de Agenţia Naţională pentru
Prestaţii Sociale se numără alocaţia de stat pentru copii, alocaţia
familială complementară, alocaţia pentru susţinerea familiei
monoparentale, alocaţia pentru nou-născuţi, indemnizaţia pentru
creşterea copilului, ajutoarele pentru încălzirea locuinţei. În
plus, de exemplu, sumele pe care primăriile le acordau cu titlu de
ajutor pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi
combustibili petrolieri urmează să fie acordate tot de AJPS.

În urmă cu câteva luni, Andreea Paul Vass, consilierul primul
ministru, atrăgea atenţia că, în lipsa unui sistem informatic pus
la punct, sumele alocate din bugetul de stat pentru asistenţă
socială au crescut de 3,3 ori între 2000 şi 2004, respectiv de 4
ori între 2004 şi 2008.

Botiş promite reducerea cu 30% a
birocraţiei

Pe de altă parte, tot vineri, ministrul Muncii a declarat că
eliminarea cărţilor de muncă reprezintă şansa Ministerului Muncii
de a îmbunătăţi calitatea serviciilor pe care le oferă. “Eliminarea
cărţilor de muncă este un proces ireversibil în Ministerul Muncii,
acela de a informatiza, în totalitate, şi de a oferi şansa acestui
minister de a îmbunătăţi calitatea serviciilor pe care le oferim.
Avem la ora actuală un program de informatizare care se va derula
pe parcursul anului 2011 şi, la finalul acestui program, cred că
pot spune că vom avea o reducere cu cel puţin 30% a birocraţiei în
sistemul Ministerului Muncii. Acesta este obiectivul nostru pentru
2011″, a spus Botiş, citat de Mediafax.

Transferuri de personal

Întrebat dacă acest lucru va duce la disponibilizări în
ministerul pe care îl conduce, Botiş a declarat că se va face doar
un transfer de personal de la Inspecţia Muncii la agenţiile
judeţene de prestaţii sociale. “Am să întăresc agenţiile judeţene
de prestaţii sociale. Începând de luni, fiecare agenţie are prin
transfer trei oameni de la Inspecţiile Muncii. Practic, oamenii
care lucrau pe cărţile de muncă au fost transferaţi la AJPS şi
intenţionez ca, în perioada următoare, să duc absolut toate plăţile
către aceste agenţii de prestaţii sociale, inclusiv indemnizaţia de
şomaj. Lucrăm la un astfel de proiect, astfel încât ceea ce
înseamnă ANAF pentru Ministerul de Finanţe să însemne AJPS-urile
pentru Ministerul Muncii”, a declarat Botiş.

El a adăugat că toate plăţile se vor face prin AJPS-uri care vor
fi dezvoltate din punct de vedere informatic. Ministrul a adăugat
că nu este nevoie, în prezent, să se facă dotări pentru
informatizarea acestor instituţii întrucât ele sunt informatizate
“satisfăcător spre mediu”.

Românii, scutiţi de mai multe drumuri la
ghişee

Pe de altă parte, până la finele anului, printr-un singur click
şi tastând CNP-ul, autorităţile şi-au propus să poată afla, în
orice moment, ce datorii au românii la stat, dacă au bani de
încasat, sau dacă au terenuri şi clădiri. Ministrul Botiş speră ca
din februarie toate instituţiile Ministerului Muncii să fie
interconectate, ceea ce ar însemna că cetăţenii nu vor mai trebui
să se plimbe între toate instituţiile ministerului ca să obţină
diverse adeverinţe.

“Eu am cerut ca, de la 1 februarie, toate datele interne să
circule pe cale informatică în toate instituţiile Ministerului
Muncii, deoarece exista până acum cutuma prin care te duceai cu
adresă de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
(AJOFM) la Casa de Pensii să îţi dea o informaţie, or nu este logic
aşa ceva, să ceri tu adresă în cadrul aceluiaşi minister sau să-l
pui pe cetăţeanul care a venit la şomaj să meargă după o adeverinţă
la CJP, când eu am sistemul sub cupola Ministerului Muncii”, a mai
spus Ioan Botiş, citat de Mediafax. (L.V.)

Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info



Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu