Lăzăroiu: „Felicitări, Realitatea şi Antena 3!” Ce spune consilierul prezidenţial despre huiduielile la adresa lui Băsescu
Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu ironizează canalele
de ştiri care au transmis, luni, ceremoniile de la Iaşi şi Focşani
la care preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit. Teza lui
Lăzăroiu, formulată într-o postare pe blogary.ro este că Realitatea
TV şi Antena 3 şi-au făcut un deserviciu când au transmis
imaginile, pentru că acestea le demolează teza că Băsescu ar fi
dictator.
“Ziua de 24 ianuarie 2011 va rămâne în istoria presei din
România ca o zi cu semnificaţie deosebită. Este ziua în care
angajaţii trusturilor de presă s-au ridicat împotriva politicii
editoriale. Revolta angajaţilor trusturilor de presă împotriva
patronilor economici şi politici s-a manifestat pe deplin încă de
dimineaţă.
În ciuda mesajului general promovat până acum, «Băsescu
dictator»”, cameramanii, reporterii, moderatorii au decis să
transmită pe larg corul de huiduieli şi fluierături de la Iaşi, cu
ocazia zilei Unirii. Aceste huiduieli erau adresate chiar şefului
statului. Mai târziu, după-amiaza, la Focşani, în pofida
indicaţiilor pe care le-au primit de-a lungul timpului de la şefii
editoriali, angajaţii celor două trusturi s-au luptat să prezinte
adevărul de la faţa locului – oameni obişnuiţi, nemulţumiţi, care
îl huiduiau pe preşedinte”, scrie Lăzăroiu.
publicitate
El îşi continuă postarea afirmând, tot ironic, că, după ziua de
azi, a renăscut speranţa că trusturile Intact şi Realitatea pot
face presă corect: “Am criticat de foarte multe ori prestaţia
angajaţilor celor două trusturi şi subordonarea lor intereselor
patronilor. După această minunată zi trebuie să-mi cer scuze! Mai
există o speranţă. Presa are curajul să arate că în România există
democraţie autentică. Presa are curajul să spună adevărul! Şi
acesta, în sine, e semnul unei democraţii sănătoase”.
Lăzăroiu îl atacă indirect şi pe preşedintele PSD Victor Ponta,
afirmând că, în vremea guvernării PSD, televiziunile n-ar fi
transmis niciodată imagini similare cu cele de la Iaşi şi Focşani:
“Chiar si dl. Victor Ponta remarca la Focsani referitor la corul de
fluieraturi: «Oamenii şi-au spus părerea despre cei care ne
conduc!». Aşa e. Între 2001-2004 oamenii nu ar fi putut face asta.
Şi dacă ar fi făcut-o, televiziunile nu ar fi putut difuza asemenea
imagini. Mentorul d-lui Ponta ştie de ce”.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL