Cine pândeşte în spatele revoltei din Egipt
“Există popoare care prin firea lor se agită şi se revoltă, dar
egipteanul rămâne cu capul plecat toată viaţa lui pentru o bucată
de pâine. (…) Poporul egiptean este poporul cel mai uşor de
cârmuit din întreaga lume. De îndată ce iei puterea, egiptenii îţi
arată supunere, se umilesc înaintea ta şi faci cu ei ce vrei. Şi
orice partid politic care organizează alegeri şi e la putere le
câştigă obligatoriu, fiindcă egipteanul trebuie să sprijine
guvernul. Aşa l-a creat Dumnezeul nostru”… Consideraţiile acestea
cinice aparţin unui personaj al marelui scriitor Alaa al-Aswani.
Cartea – o frescă a societăţii egiptene – a fost publicată în 2002.
Astăzi, egipteanul de rând, după 30 de ani de dictatură a
Faraonului Moubarak şi-a luat soarta în propriile mâini şi a ieşit
eroic în stradă, cu pieptul gol în faţa tancurilor.
De zile întregi, protestatarii cântă: “Ya Moubarak, Al-Saudyia
fi entizarak”! (O, Moubarak, Arabia Saudită te aşteaptă”!)
publicitate
Ce se întâmplă astăzi în Piaţa Tahrir este şi semnul eşecului
politicii americane în Orientul Mijlociu. Chiar dacă n-a dat decât
un comunicat oficial în care cheamă la stabilitate în zonă (am
trăit să văd un Netanyahu echilibrat, laconic), Israelul are prea
destule motive de îngrijorare. Efectul de domino de care se temeau
Yerushalayimul, Washingtonul şi Riyadhul se cam produce. Au crezut
că dinastia Moubarak va fi eternă, deşi au înţeles că fiul său,
Gamal, nu are şanse să-i succeadă la preşedinţie, au mizat pe
supunerea egiptenilor, deşi ştiau că sărăcia ticăie în Egipt ca o
bombă cu ceas.
Mohammad Mustafa El Baradei, descins în seara de 27 ianuarie de la
Viena şi dispus să-şi asume răspunderea viitoarei tranziţii (despre
care secretarul de stat Hillary Clinton vorbeşte deja, bătându-i
apropouri fine lui Moubarak), ar putea fi soluţia ca pax americana
instaurată în regiune să mai dăinuie o vreme. Dar El Baradei nu e
liderul opoziţiei, fiindcă în Egipt dictatura s-a străduit să nu
existe o opoziţie formală, legal constituită. Şi, în plus, El
Baradei n-a prea mâncat sish kebab cu protestatarii de astăzi. Unii
dintre ei mărturiseau, de altfel, intervievaţi de Al-Jazeera, că
laureatul Nobel pentru Pace a cam venit la masa pusă şi n-a fost
niciodată un opozant serios al preşedintelui.
Mai vehement s-a dovedit când i-a criticat pe americani pentru
invazia din Irak, de la înălţimea funcţiei de şef al Agenţiei
Internaţionale pentru Energie Atomică. Numele lui Baradei a fost
rostit prima oară prin 2009, într-un cerc de reformişti…
livreşti, ba chiar a patronat o fantomatică (şi tolerată de
autorităţi) Asociaţie pentru Schimbare. Adevărata şi cea mai de
temut opoziţie în Egipt n-a apărut încă în lumina reflectoarelor.
Fraţii Musulmani – cu toate aripile lor mai mult sau mai puţin
teroriste – sunt oficial în afara legii, mulţi în închisori. Dar ei
se află în mijlocul protestatarilor, în Piaţă, în mijlocul
manifestanţilor, furnizându-le hrană şi apă, protejând bunurile
cetăţenilor de bandele de tâlhari. Au tactul de a-l încuraja
momentan pe El Baradei să preia iniţiativa. Pe de altă parte,
“discipoli” ai Fraţilor Musulmani, activişti din Hamas, se
strecoară din Gaza, prin frontiera de la Rafah, ca să le dea şi ei
protestatarilor o mână (armată) de ajutor.
Celălalt aliat de nădejde al americanilor în zonă, Arabia
Saudită, n-are altceva de făcut decât să ofteze şi să se lase în
mâna Celui de Sus – “Inshallah”. E drept că Regele Abdallah l-a
îmbărbătat telefonic pe Hosni Moubarak, dar n-o să-l jelească dacă
se duce şi nici n-o să-l găzduiască, fiindcă nu e nevoie. (De
altfel, soţia preşedintelui Moubarak, împreună cu cei doi fii şi
familiile acestora sunt deja la Londra). În ce o priveşte, Casa
Saud are probleme destul de gingaşe de succesiune: regele
împlineşte 87 de ani, prinţul moştenitor, fratele său, Sultan – 85.
Un alt prinţ pretendent din familie, care s-ar califica la
succesiune, are şi el vreo 77 de ani.
Deocamdată, în Egipt s-a instalat – cum se întâmplă în astfel de
situaţii – degringolada. Nu trebuie neglijat faptul că, între
deţinuţii care au reuşit să evadeze din crunta puşcărie Wadi El
Natrun, situată în deşert la aproape o sută de kilometri de Cairo,
sunt militanţi de frunte ai extremismului islamic.
Deşi Poliţia a fost retrasă de pe străzi şi apoi trimisă din nou
în luptă, cheia problemei stă în mâinile Armatei. Care probabil că
nu-şi va asuma răspunderea de a-l mai ţine la putere pe
Moubarak.
Îngrijorarea majoră a observatorilor – recunoscută sau nu – e aceea
că, fără preşedintele Hosni Moubarak – democraţia născândă
egipteană s-ar putea să aducă la putere, în viitoarele alegeri, o
coaliţie fundamentalistă. Ceea ce (plauzibil şi destul de probabil)
va aprinde fitilul în întreg Orientul Mijlociu.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
