Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cei doi membri ai Cabinetului, „prieteni” cu autocraţii arabi
Invitat de preşedintele egiptean, François Fillon s-a
aflat, în decembrie 2010, la Assuan, iar ministrul de Externe,
Michele Alliot-Marie – în Tunisia
“Pentru a şti unde va izbucni o revoluţie, va fi suficient să
observăm unde îşi petrec membrii guvernului vacanţele”, comenta
cotidianul francez Sud-Ouest ultimul scadal politic de la
Paris.
În decembrie 2010, premierul François Fillon şi-a petrecut
“vacanţa de Crăciun” în Egipt, la invitaţia şi pe cheltuiala
preşedintelui Mubarak, în timp ce ministrul său de Externe, Michele
Alliot-Marie, s-a aflat în acelaşi timp în Tunisia, la invitaţia
dictarorului fugar Ben Ali.
publicitate
Fillon s-a aflat la Assuan (oraş antic situat lângă o cascadă a
Nilului), iar Alliot-Marie în staţiunea-oază Tozeur din deşertul
tunisian. Cel puţin o parte din costul vacanţei egiptene a
premierului a fost suportat de regimul Mubarak. În cazul
ministrului de Externe, ea a zburat cu un avion privat pus la
dispoziţie de un om de afaceri apropiat de clanul prezidenţial care
subjuga economic ţara.
Alliot-Marie i-a iritat pe mulţi francezi şi pentru că, în
primele zile de manifestaţii antiprezidenţiale din Tunisia, a
propus în faţa de Comisiei de politică externă din Adunarea
Naţională ca Franţa să acorde “ajutor” regimului lui Ben Ali.
Parisul ar fi urmat să se ocupe de antrenarea forţelor de ordine
ale dictatorului, pentru a controla protestele care aveau să atragă
fuga lui în Arabia Saudită. Criticile referitoare la “prietenia”
premierului şi a ministrului cu autocraţii arabi au fost atât de
vehemente în presa franceză, astfel încât preşedintele Nicolas
Sarkozy s-a văzut nevoit să intervină, deşi nu i-a acuzat de nimic
pe cei doi “prieteni” ai dictatorilor.
“Pentru vacanţa lor, pe viitor, membrii Guvernului vor trebui să
prefere Franţa. Invitaţiile în străinătate vor fi autorizate de
premier în acord cu celula diplomatică a preşedinţiei Republicii,
pentru a analiza compatibilitatea lor cu politica externă a
Franţei”, a declarat Sarkozy.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL