Băsescu: „REGINA” ŞPĂGII DE LA VĂMI E PRINTRE LIDERII SINDICALI. Plus: „Blaga n-a reuşit să se facă primar general în Bucureşti, deşi m-a făcut pe mine de două ori preşedinte” Foto: Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu afirmă că liderii sindicatelor de la
Vămi ştiu mai multe decât spun în dosarul corupţiei de la frontiere
şi, mai mult, că “regina” trebuie căutată printre ei, acest lucru
urmând să fie probat prin declaraţiile celor arestaţi. Şeful
statului mai spune că, din informaţiile de până acum, nu reiese că
banii obţinuţi din şpăgi ar fi ajuns la oameni politici. În ceea ce
priveşte PDL, Băsescu se declară de acord, în interviul acordat
României Libere, cu ideea separării funcţiei de preşedinte de
partid de cea de şef al Guvernului şi îl pune la punct pe Vasile
Blaga, fără a spune însă direct că nu-l vrea la conducerea
partidului.
SRI, vioara întâi în dosarul şpăgilor.
DGIPI n-a fost
implicat
publicitate
Băsescu precizează că informaţiile care au condus la arestarea
vameşilor şi poliţiştilor de frontieră au provenit de la SRI, şi nu
de la DGIPI, structura informativă a Ministerului de Interne.
“Nu putem focusa totul pe o singură instituţie. Acum s-a adoptat
soluţia ca Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) să se infiltreze în
sistem prin ofiţeri acoperiţi. DGIPI nu a fost implicată în această
operaţiune”, afirmă şeful statului.
El susţine că, în cele 6 luni de supraveghere, “nu s-a depistat
nici o legătură directă de transfer de şpagă de la punctele de
frontieră către vreun om politic. (…) Nu s-a descoperit un
transfer de bani spre oameni politici, dar ancheta ne poate rezerva
surprize”.
Preşedintele arată cu degetul către liderii sindicali, care ar
avea o agendă ascunsă: “Liderii sindicali au fost cei mai vocali
când au vorbit de deturnare, acompaniaţi de trusturile de presă
deţinute de Vîntu şi Voiculescu. E ceva putred la mijloc, nu pot
pune degetul exact pe rană, dar este clar că ieşirile lor, care
încearcă să arate spre zona politică, este un semn că vor să
acopere ceva. (…) Dacă este vorba despre un fost şef de cadre la
vamă s-ar putea să aibă multe pe conştiinţă şi poate ne spune şi
altceva despre rege, regină, ture şi pioni. Poate ne spune şi cum
făcea selecţia vameşilor. Se spune că ar fi destul de scump un post
de vameş, iar liderul sindicatului care ne arată jocul de şah a
răspuns ani de zile, poate ne spune ceva şi despre selectarea
vameşilor. Dacă rămânem în termeni şahişti, mă tem că regina se
află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde
foarte mult de cei care sunt arestaţi, dacă vor recunoaşte”.
Blaga n-a luat bani pentru numirea lui Mărginean la
ANV
Preşedintele exclude posibilitatea ca fostul ministru de Interne
Vasile Blaga să fi luat bani pentru numirea lui Radu Mărginean la
Autoritatea Naţională a Vămilor: “Poate l-a susţinut, fiindcă din
câte ştiu, ţine de ministerul de Finanţe Autoritatea Naţională a
Vămilor. Exclud posibilitatea ca Blaga să-l fi susţinut pe
Mărginean contra unei sume. Dacă l-a susţinut, l-a susţinut,
fiindcă-l cunoştea”.
În schimb, Băsescu aruncă pisica în curtea PSD, spunând că,
deşi, în cazul Halmeu, se fac trimiteri la PDL, “vedem în schimb că
e de negăsit şeful de tură la vama Moraviţa, fost candidat PSD la
primăria Nădlac şi că un fiu de senator PSD a fost arestat”.
PSD şi PNL “să zică bogdaproste” dacă nu pierd
alegerile
Şeful statului susţine că PSD şi PNL vor pierde alegerile şi
lasă să se înţeleagă că nu-l va numie pe Victor Ponta
prim-ministru: “Să zică (PNL şi PSD – n.red.) bogdaproste dacă nu
pierd drastic alegerile. Sunt prost conduşi, vor puterea, dar nu au
soluţii şi program în afară de «jos Băsescu». Ei vor puterea, nu
vor să rezolve probleme. (…) Nu poţi să accepţi un om imatur
(Victor Ponta – n.red.) în funcţia de prim-ministru. Cum ai putea
să pui prim-ministru pe unul care se duce la Piteşti cu Hrebenciuc,
Năstase, Vanghelie să suţină neaplicarea legii în cazul unui membru
PSD, preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu poţi propune în funcţia
de premier pe cineva care ameninţă justiţia, cum a făcut Ponta,
care a împărţit justiţia în două: o parte care slugăreşte PSD şi
alta independentă, care va fi rasă de pe faţa pământului”.
Băsescu mai spune că PSD şi PNL vo sta în opoziţie şi în ciclul
electoral 2012 – 2016.
“Berceanu – lipsit de colegialitate. Are însă dreptate
în ceea ce-l priveşte pe Baconschi”
Preşedintele afirmă că Radu Berceanu a fost “lipsit de
colegialitate” când a spus că PDL va creştere cu 7 procente la 48
de ore după ce Vasile Blaga va fi ales preşedintele partidului.
ÎI dă însă dreptate în chestiunea ministrului de Externe Teodor
Baconschi, care a anunţat în presă că vrea să fie prim-vice:
“Nu cred că-i cazul să anunţi ce funcţie vrei, fiindcă, pe
de o parte, arăţi că nu înţelegi nimic din funcţionarea unui
partid, pe de altă parte, poate că funcţia de prim-vicepreşedinte e
greu de acordat cu dispensă de vechime”.
Băsescu ar fi de acord cu separea funcţiei de preşedinte al PDL
de cea de premier şi afirmă că Boc şi-a erodat autoritatea în
partid pentru că nu a avut timp să se ocupe decât de guvernare. Pe
de altă parte, şeful statului îi critică pe greii Blaga, Berceanu
şi Videanu pentru faptul că, deşi s-au retras la partid, PDL nu
este mai bine organizat: “Cei trei au o influenţă foarte mare în
partid şi au fost degrevaţi de funcţii administrative de cinci
luni. Şi cu toate acestea nu se vede nici o îmbunătăţire a felului
cum funcţionează partidul. Nu e un atac la nici unul dintre ei,
fiindcă toţi cei din conducere sunt responsabili. De ce-ar
merge mai bine partidul dacă Blaga ar fi preşedinte, când el este
acolo în fruntea PDL. Ce s-ar întâmpla dacă n-ar mai fi Boc
preşedinte sau Videanu prim-vicepreşedinte? Ar funcţiona la fel de
prost ca şi acum, pentru că toţi aceşti oameni: Boc, Blaga, Videanu
sunt în conducerea partidului, sunt primii trei oameni din
partid”.
“E plină piaţa de foarte mulţi oameni care l-au făcut pe
Băsescu preşedinte”
Traian Băsescu îl atacă frontal pe Blaga: “E plină piaţa de
foarte mulţi oameni care l-au făcut pe Băsescu preşedinte: Adriana
Săftoiu, Claudiu Săftoiu, Vasile Blaga. Fiecare dintre ei când au
fost în situaţia de a-i face pe alţii ceva, n-au reuşit. Blaga n-a
reuşit să se facă primar general în Bucureşti, deşi m-a făcut pe
mine de două ori preşedinte”.
Preşedintele mai spune că nu există riscul ca PDL să se rupă ori
să se formeze un nou partid şi pledează pentru includerea
aşa-numiţilor reformişti în viitoarea conducere a partidului: “Eu
pledez pentru împrospătarea echipei de conducere a PDL, chiar dacă
sunt oameni care nu au crescut în partid. I-am avut consilieri pe
Cristian Preda şi pe Teodor Baconschi, sunt oameni care-ţi pot
furniza idei politice de cea mai mare valoare. PDL are nevoie de
astfel de oameni, de Monica Macovei, Sever Voinescu, de Traian
Ungureanu. De ce i-ar ţine deoparte? De ce n-ar fi loc între cei 15
vicepreşedinţi de aceşti cinci oameni, pentru că n-au lipit
afişe?”. Întrebat despre soluţia ca nou-veniţii să candideze pe o
moţiune a lui Liviu Negoiţă, preşedintele răspunde: “Sub umbrela
oricărui preşedinte de organizaţie teritorială, ar fi şi un semnal
că PDL are capacitatea să accepte oameni valoroşi, fără a-i
marginaliza doar fiindcă nu au vechime”.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL