Roberta Anastase crede că PDL va câştiga alegerile pentru că “românii sunt inteligenţi”
Roberta Anastase a fost realeasă vineri preşedinte al
organizaţiei judeţene Prahova a PDL. Anastase, care conduce filiala
PDL Prahova din anul 2005, a fost singurul candidat pentru şefia
organizaţiei judeţene, ea fiind votată de 693 dintre cei 695 de
delegaţi la conferinţa judeţeană, două voturi fiind împotrivă.
Deputaţii Geoge Ionescu şi Florin Anghel au fost aleşi
prim-vicepreşedinte pentru PDL Prahova.
În discursul ţinut înainte de începerea scrutinului, Roberta
Anastase s-a arătat optimistă în viitorul politic al PDL şi i-a
criticat pe adversarii politici ai partidului său.
publicitate
“Adversarii noştrii demonstrează că sunt goi. Pe dinăuntru nu
au nimic. Nu sunt capabili să spună nimic şi, mult mai dramatic, nu
sunt în stare să facă nimic”, a spus Anastase. Preşedintele Camerei
Deputaţilor a mai afirmat că nimeni niciodată nu trebuie să creadă
că “românii sunt proşti”. Anastase i-a catalogat pe alegătorii
români drept “inteligenţi şi raţionali”. “Nimeni, niciodată nu
trebuie să creadă că românii sunt proşti. Sunt inteligenţi şi
raţionali şi ştiu să discearnă binele de rău. De aceea cred că PDL
va câştiga alegerile”, a spus Anastase.
(Mediafax)
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL