De ce vor românii ca procurorii să poată reţine o persoană câteva zile
În cele mai favorabile sondaje de opinie, justiţia se bucură de
încrederea a 29% dintre români. La bilanţul de luni al activităţii
pe 2010 a Ministerului Public, procurorul general al României a
prezentat rezultatele unei cercetări sociologice, din care rezultă
că oamenii agreează, în proporţie de aproape 75%, acordarea de
puteri sporite procurorilor. Este vorba, în principal, de dreptul
procurorului de a reţine preventiv o persoană pentru mai mult de 24
de ore, respectiv 48 sau 72 de ore.
De unde această diferenţă, între cei doar 29% care au încredere în
justiţie şi cei 75%, care au tot încredere în justiţie, din moment
ce vor ca procurorii să aibă dreptul de a reţine o persoană câteva
zile? Răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de trist.
Oamenii au,
de fapt, mai multă încredere în procurori decât în judecători. Este
trist pentru că, într-o societate normală, judecătorul este
simbolul dreptăţii, al echilibrului, este ultima speranţă pentru un
cetăţean aflat în conflict cu un altul sau cu statul, reprezentat
de procuror.
publicitate
Cum s-a ajuns la această situaţie aberantă, ştim cu toţii.
Litigiile judiciare în România durează ani de zile, soluţiile
judecătoreşti sunt diferite pentru situaţii sau fapte identice,
judecătorii nu sunt sancţionaţi atunci când greşesc, procesele de
mare corupţie – vechi de ani de zile – nu s-au judecat nici măcar
pe fond. Şi exemplele ar putea continua. Practic, opinia publică
vede doar munca procurorilor: stenograme, flagrante, propuneri de
arestare, rechizitorii. Aceasta este însă doar etapa prealabilă a
actului de justiţie. Justiţia o fac judecătorii şi nu procurorii.
Cum însă rezultatele muncii judecătorilor se lasă aşteptate,
tendinţa cetăţeanului este de a umple acest gol de dreptate cu
altceva. Spre exemplu, cu dreptul procurorilor de a dispune
reţinerea unui inculpat pentru câteva zile. Mai ales că s-a văzut
că, de cele mai multe ori, aceasta este singura pedeapsă pe care o
primeşte respectivul.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL