embed embed embed embed embed embed embed
Embed This Video embed
Share This Video embed
bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark bookmark
embed test
Rate This Video embed
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
embed embed embed embed embed embed embed embed
Cum era Florin Busuioc să ajungă cuscrul lui Roger Moore, actorul care i-a interpretat pe Sfântul şi pe James Bond

Cum era Florin Busuioc să ajungă cuscrul lui Roger Moore, actorul care i-a interpretat pe Sfântul şi pe James Bond

Roger Moore a ajuns duminică seară în România pentru a juca în
comedia romantică “Christmas at Castlebury Hall”, care se filmează
acum în Studiourile MediaPro şi la Palatul Bragadiru.
Alături de el, pe platourile de filmare, se află Florin Busuioc,
distribuit în producţie şi pentru felul în care vorbeşte engleza cu
accent britanic “Sunt cuscrul lui Roger Moore, de fapt ar fi
trebuit să fiu cuscrul lui Roger Moore, dar fiul lui o părăseşte pe
fata mea, care-i vânează doar averea, pentru o alta. Sunt duce şi
iau parte la un mare bal, alături de Roger Moore şi de alţi
nobili”, ne explică Florin Busuioc în ce poveste a intrat. A avut
şi un mic schimb de replici cu actorul britanic şi a descoperit că
este un om “plin de umor, extraordinar de spiritual”.
“Este un om
care acaparează cadrul, este mereu în centrul atenţiei, chiar şi
atunci când camera nu este pe el”, spune prezentatorul, care nu
şi-a imaginat niciodată că va ajunge să joace alături de James
Bond.

publicitate

Roluri de mafiot şi de agent FBI

“Acestea sunt surprizele pe care ţi le oferă viaţa de actor, nu
m-am gândit niciodată că o să joc alături de Roger Moore, cum nu
m-am gândit că o să joc alături cu Rachel Weisz în
«Whistleblower»”, spune actorul, distribuit în multe dintre
producţiile străine filmate în Studiourile MediaPro, graţie felului
lipsit de cusur în care vorbeşte limba engleză. În proaspătul film
de acţiune “Weapon”, cu Jean-Claude Van Damme, Florin Busuioc a
fost un mafiot care depune mărturie împotriva agenţilor CIA care au
legătură cu mafia.
“Am mai jucat agenţi FBI, dar şi oameni care mor în primele
două-trei scene ale filmului. Într-una dintre variantele lui
Nostradamus eram conştiinţa lui, un fel de dedublare a lui, cu care
avea o relaţie destul de agresivă”, povesteşte Florin Busuioc, care
în “Whistleblower” era un poliţist corupt care profita de sistemul
birocratic din Bosnia pentru a face fel de fel de afaceri cu
forţele de menţinere a păcii.
În “Christmas at Castlebury Hall”, el joacă alături de alţi actori
români, precum Răzvan Oprea, Marioara Sterian şi Oxana Moravec.
“Filmul este o comedie romantică foarte drăguţă, a cărei poveste
poate să se întâmple oricând. Şi în secolul 19, şi acum, şi peste
100 de ani”, spune Florin Busuioc. Filmările pentru comedia
romantică “Christmas at Castlebury Hall”, regizată de Michael
Damian, au început la sfârşitul lunii februarie şi se vor încheia
la finalul lui martie, relatează Mediafax. Din distribuţie fac
parte Roger Moore, care a venit în România împreună cu soţia sa,
Kristina Tholstrup, dar şi actorii Katie McGrath şi Sam Heughan.
Lungmetrajul, care ar urma să apară pe marile ecrane româneşti în
primăvara acestui an, spune povestea unei tinere care petrece
Crăciunul împreună cu familia, într-un castel din Europa, şi se
îndrăgosteşte de un prinţ. Regizorul Michael Damian este cunoscut
pentru rolul lui Danny Romalotti din serialul “Tânăr şi
neliniştit”, care se difuzează la Pro TV

Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info



Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu