Senatorul de Olt, Ion Toma, a demisionat din PSD
În urmă cu o oră,
senatorul social-democrat, Ion Toma, şi-a înaintat demisia din PSD,
devenind astfel senator independent. El a declarat pentru
gândul
că, deşi regretă acest pas, este un om de cuvânt şi îşi respectă
cuvântul dat. “Am spus că dacă voi fi suspendat, fie şi pentru o
secundă din partid, conducerea partidului trebuie să ia act de
demisia mea. Fac acest lucru acum şi îmi înaintez demisia.
Menţionez că nu fac acest pas pentru a mă alătura altui partid aşa
cum s-a spus. Mai mult, precizez că voi vota moţiunea de cenzură,
aceasta fiind în beneficiul românilor”, ne-a declarat
Toma.
În
finalul demisiei adresate preşedintelui Victor Ponta, Ion Toma
precizează următoarele.
“Vă rog ca prin prezenta să luaţi act de
demisia mea din PSD, ceea ce implică şi renunţarea la poziţia de
vicepreşedinte al partidului. Vă urez să vă dea Dumnezeu gândul cel bun, să-i
reprezentaţi cu adevărat pe pesedişti şi să terminaţi, o dată
pentru totdeauna, cu jihadul intern”.
publicitate
Demisia
lui Toma vine după ce, cu o zi înainte, PSD Arad l-a dat afară din
partid pe Marius Lazăr, fost şef al filialei. Lazăr şi Toma
participaseră la o întâlnire, săptămâna aceasta, pentru
consolidarea unei aşa numite “grupări Geoană”, care să se
constituie ca o alternativă critică la conducerea reprezentată de
Victor Ponta-Adrian Năstase.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL