Mazilirea “martirului” Geoană

Mazilirea lui Geoană s-a amânat pentru câteva zile. Nu pentru că
fostul lider ar fi argumentat în vreun fel încercarea de
“destabilizare” a PSD, proiectată la şpriţ cu prietenii, ci, mai
ales, din motive absolut pragmatice. “Ce mult îmi displace gustul
amar şi şefia asta a lui Ponta” ar fi spus Geoană la Ramada. “Şi
mie, ce mult îmi displace gustul amar şi şefia asta a lui Ponta” ar
fi răspuns pe rând, Toma, Lazăr, Gust etc, până când au început să
sune telefoanele la Ponta, iar liderul le-a transmis sec: “Când mai
vorbiţi de mine daţi telefoanele pe silent”, şi pe urmă a-nceput
să-i mazilească.
Că l-a torpilat pe fostul lider al Aradului, în creierii nopţii,
n-a fost nicio surpriză. Era de la sine înţeles că omul o să zboare
precum epoleţii generalilor sub rafalele gloanţelor lui Stalin -
unul dintre personajele cel mai des asociate numelui Victor Ponta
în ultima perioadă, deşi liderul din Kiseleff se dezvoltă mai ales
pe modelul Guevara -, odată ce acesta şi-a permis să epistoleze pe
tema “stalinismul lui Victor”.
Execuţia lui Lazăr era una, în
esenţă, fără recul politic, dar care şi-ar fi dorit să capete ecoul
unui ultim avertisment dat miliţiei lui Geoană. Şefii de la centru
s-au gândit că altfel vor “negocia” liniştirea fostului lider, cu
Lazăr cel întors în “morţi”, întins pe năsălie.

publicitate

Gluma s-a îngroşat însă a doua zi, când senatorul Ion Toma de la
Olt i-a trimis demisia lui Ponta pe net. În josul acesteia,
demisionarul îşi exprima, şi el, speranţa că liderul va primi
gândul cel bun şi va renunţa la jihadul din partid. Iar Toma era o
pierdere pe care liderul PSD nu o luase în calcul nicio secundă.
Mai mult, promitea degajat că va interveni chiar el la organizaţia
“de domiciliu” a senatorului spre a-i face pe cei în drept să
renunţe la a cere excuderea proscrisului, “tocmai pentru că e un
senator vechi şi serios”. Doar că Toma n-a mai aşteptat
“negocierea”, ci a plecat pur şi simplu, declanşând un adevărat
cutremur în organizaţie, acolo unde primari şi consilieri anunţă că
vor pleca şi ei.
Ca să-l martirizezi şi pe Geoană în aceste condiţii în care
nemulţumiţii partidului devin tot mai activi, ar însemna să-ţi
creezi un deficit important de imagine, chiar dacă încă latent. E
uşor de spus acum, când încă nimic nu e pierdut, “cei care vor
neapărat funcţii să meargă la partidul fripturiştilor, înfiinţat
special pentru ei” referindu-te la aruncarea peste bord a şefului
Senatului. Cu totul altfel se va resimiţi însă această relitate
atunci când USL va pierde o funcţie importantă în războiul cu PDL,
indiferent dacă omul care o ocupă pare astăzi “cuiul lui Pepelea”
în partid. Sunt doi ani de când social-democraţii şi liberalii
suferă pierderi serioase în teatrul de război politic în care s-a
transformat Parlamentul şi nu chiar toţi dintre cei plecaţi aveau
tinicheaua legată de coadă. Cel puţin 20 dintre ei – diferenţa
dintre opoziţie şi putere – ar fi putut fi păstraţi în partidele
lor cu doar puţin mai multă diplomaţie.
Sigur, inflexibilitatea are rostul ei, dar, la urma urmei, politica
e arta compromisului. Nici pentru Ion Iliescu – pe care îl invocă
astăzi Victor Ponta -, n-a fost uşor să digere întreg meniul
detronării sale. Şi atunci s-a vorbit intens despre ruperea
partidului, despre o platformă a stângii. Şi atunci nemuţumiţii au
căutat un portstindard. Dar mai ales atunci, politica de partid s-a
dovedit a fi o artă a compromisului.

Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu