SUMMIT PE TEMA SITUAŢIEI DIN LIBIA, la Paris. Reprezentanţi din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Maroc şi Iordania participă la summitul pe tema situaţiei din Libia Foto: Reuters
Miniştrii de Externe din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Maroc şi
Iordania sunt reprezentanţii ţărilor arabe aşteptaţi la summitul de
la Paris privind situaţia din Libia, care va avea loc sâmbătă
după-amiază, potrivit listei de participanţi citită de un diplomat,
relatează AFP.
Ministrul irakian de Externe, Hoshyar Zebari, va fi, de asemenea,
prezent în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al Ligii Arabe.
Secretarul general al acestei organizaţii, Amr Moussa, este, de
asemenea, aşteptat la această reuniune.
publicitate
Din partea europenilor, în afară de Franţa, Marea Britanie şi
Germania, vor fi prezenţi şi prim-miniştrii din Italia, Spania,
Portugalia, Polonia, Danemarca, Olanda, Belgia, Grecia şi
Norvegia.
Uniunea Europeană va fi reprezentată de Înaltul reprezentant pentru
Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi de preşedintele Consiliului
european, Herman Van Rompuy. Secretarul general al ONU, Ban
Ki-moon, va asista, de asemenea, la acest summit.
Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL