Cum au reuşit senatorii puterii SĂ RATEZE DIN NOU OBIECTIVELE cerute de BĂSESCU: „Este una dintre greşelile care se petrec în Univers” Foto: Mediafax/Octav Ganea
Două reexaminări cerute de şeful statului au fost respinse de
Senat, după ce puterea nu a reuşit să-şi mobilizeze
parlamentarii.
publicitate
Fragila majoritate pe care puterea o deţine în Senat şi slaba
mobilizare la vot pun probleme serioase pentru coaliţia de
guvernare în Parlament.
După ce, în noiembrie au votat din
greşeală reducerea TVA-ului la alimente la 5%, aleşii
puterii au dat, miercuri, guvernului, un nou semnal negativ.
Ambele cereri de reexaminare pe care Traian Băsescu le-a adresat
Parlamentului (cea referitoare la legea prin care este redus TVA-ul
la alimente şi cea care prevede menţinerea neimpozitării pensiilor
mai mici de 2000 de lei) au fost respinse de către senatori cu 53
de voturi la 46 de voturi. Aceasta în condiţiile în care 6 senatori
ai UDMR şi mai bine de 10 senatori democrat-liberali, printre care
miniştrii Anca Boagiu şi Traian Igaş, nu erau în sală în momentul
votului.
Vina aparţine tuturor partenerilor de la guvernare, spune
liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, precizând că nu se
aştepta la o prezenţă atât de slabă la vot: “Este una dintre
greşelile care se petrec în Univers. Unii au fost la o întâlnire cu
o delegaţie din Republica Moldova, alţii la un consiliu
interministerial şi uite aşa, una peste alta nu am fost toţi
prezenţi. Problema mobilizării aparţine întregului arc
guvernamental”. Votul de miercuri aduce însă şi suspiciuni din
partea pedeliştilor asupra colegilor de la UDMR şi UNPR, pe care se
bazau pentru asigurarea majorităţii simple. “Problema trebuie
discutată în interiorul Coaliţiei”, a declarat pentru gândul, senatorul
Radu Berceanu.
• Practic, puterea
deţine încă la limită majoritatea în plenul Senatului având 69 de
parlamentari, în timp ce opoziţia adună 67 de parlamentari, la care
se adaugă senatorul Cătălin Voicu, aflat în arest. Cu doar o oră
înaintea votului de marţi şi-a anunţat oficial plecarea din PDL şi
senatorul Vasile Nistor, acesta declarând că se va înscrie în
partidul Conservator.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL