Preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, reţinut pentru 24 de ore de DNA. Sindicalistul a primit mită o vilă în Predeal în valoare de 200.000 de euro
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu, a fost reţinut
pentru 24 de ore de procurorii DNA. Sindicalistul a fost prins în
flagrant în timp ce primea mită 40.000 de euro. Procurorii susţin
că Petcu a mai primit mită şi alte sume de bani, precum şi o vilă
în Predeal, în valoare de 200.000 de euro.
În Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii
au reţinut următoarele fapte:
publicitate
În perioada anilor 2009-2010, inculpatul Petcu Marius Grigore,
în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la
directorul unei societăţi comerciale aproximativ 20.000 de euro
lunar, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de
lucrări decontate, pentru a atribui acestei firme un contract de
execuţie lucrări.
Contractul are ca obiect executarea obiectivului
“Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”, preţul
negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA,
suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.
De asemenea, la data de 1 februarie 2011, Petcu Marius Grigore
a primit, prin intermediar, un imobil tip vilă situat în staţiunea
Predeal în valoare de circa 200.000 euro. Scopul primirii acestui
imobil a fost acela de a compensa unele tranşe din mită neplătite
încă, aferente lunilor următoare, sau de a facilita obţinerea de
către aceeaşi firmă a unei lucrări viitoare.
La data de 24 martie 2011 Petcu Marius Grigore a fost prins în
flagrant de procurorii anticorupţie după ce a primit cu titlu de
mită de la reprezentantul firmei beneficiare a contractului suma de
40.000 de euro reprezentând tranşele aferente lunilor ianuarie şi
februarie 2011.
Sindicalistul va fi prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel
Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de
zile.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL