Raţiune şi simţire în PSD
Marian Vanghelie nu a plâns, presa, ca de obicei, exagerează. El
a strivit o lacrimă, poate două, în colţul ochiului drept, care ar
fi trecut neobservate dacă nu le-ar fi şters cu dosul palmei,
astfel atrăgând atenţia spectatorilor că este încercat de o emoţie
puternică. Era “un moment foarte complicat”, cum a repetat de vreo
şase ori, în care trebuia să ia decizia “foarte complicată” de a-l
exclude din PSD pe compromisul Adrian Severin, la cererea liderului
partidului Victor Ponta, care nu a vrut să se mai complice cu
europarlamentarul-problemă. Raţiunea i-a dictat şefului
organizaţiei Bucureşti să se supună solicitării venite de la vârful
partidului, dar inima nu l-a lăsat, fiind pe deplin convins, în
adâncul sufletului său simţitor, că ar comite o nedreptate.
Povara
grelei hotărâri i-a luat-o de pe umeri Severin însuşi, care, după o
matură chibzuinţă lângă tâmpla lui Vanghelie, şi-a prezentat
demisia ca pe un act de demnitate personală şi mare generozitate
faţă de organizaţia atât de iubită, încât a vrut s-o scutească de
umilinţa de a se transforma în “pluton de execuţie”, chiar de
aniversarea zilei lui de naştere. Episodul s-a încheiat într-o
efuziune de sentimente generală, mulţumirile, regretele,
încurajările şi solidaritatea for ever copleşind emotiva
adunare.
publicitate
Altfel s-ar fi desfăşurat, însă, evenimentele, dacă Adrian Severin
ar fi fost deputat în Parlamentul României, nu în cel european, şi
o echipă de aşa-zişi lobbyişti autohtoni i-ar fi oferit 12.000 de
euro, ca să modifice o lege în favoarea lor, dovedind, prin
înregistrări, că parlamentarul este uşor coruptibil. În primul
rând, nu ar fi existat niciun demers de excludere din partid a
acestuia. PSD, asemenea celorlalte partide româneşti, nu-i dă afară
pe demnitarii cercetaţi de DNA pentru fapte de corupţie şi cu atât
mai puţin s-ar fi preocupat de moralitatea îndoielnică a unuia
dintre membrii săi marcanţi. Ar fi aplicat una din regulile de aur
ale politicii româneşti: “Contestă şi pune totul pe seama
uneltirilor adversarilor”. În al doilea rând, lui Vanghelie şi lui
Severin nu le-ar fi tremurat vocile de tristeţea despărţirii, ci de
indignare împotriva “minciunilor” şi “înscenărilor” la care se dedă
Puterea, iar dacă DNA ar fi preluat cazul, partidul s-ar fi
solidarizat cu urmăritul şi în Parlament, şi în afara lui,
recurgând la formele de protest deja utilizate ca “la Parchet, cu
alaiul” şi pichetarea sediilor partidului de guvernământ, încercând
să provoace reacţii emoţionale electoratului cu sloganul
“Injustiţia i se poate întâmpla oricui”. În final, Adrian Severin
ar fi fost purtat pe umeri cu tot cu milionul său de dolari, strâns
din salariu şi “activităţi de consultanţă”.
De ce nu a procedat PSD astfel şi de această dată? Simplu, deoarece
cazul este internaţional, în afara jocului Opoziţie-Putere, care
permite autovictimizarea. Severin reprezintă, în Parlamentul
European, România, iar nesancţionarea lui de către partid ar fi dus
la acuzaţia de neevitat că acesta îi este complice la compromiterea
imaginii ţării, PSD suferind pierderi electorale într-o asemenea
postură. Totodată, partidul a fost obligat să ia o decizie dură,
după ce deputatul a fost exclus din Grupul Socialiştilor şi
Democraţilor Europeni şi a fost huiduit şi apostrofat în plenul PE,
cazul devenind “extrem de dureros pentru PSD”, cum comenta Victor
Ponta. Drama s-a încheiat însă la mai bine de o săptămână de la
izbucnirea scandalului, după parcurgerea etapelor statutare, ceea
ce e prea mult pentru un partid aflat în suferinţă. Iar, pentru
Adrian Severin, finalul nu este chiar nefericit: simpatia şi
solidaritatea revărsate asupra lui de organizaţia Bucureşti,
lacrima sinceră a lui Vanghelie sunt încurajări tovărăşeşti să-şi
poarte, în continuare, ne-simţirea pe culoarele de la Strasbourg şi
Bruxelles.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
