WIKILEAKS. Culisele meciurilor politice cu miza Autostrada Transilvania – Bechtel. Ce părere au americanii despre fostul premier Tăriceanu Foto: Publimeadia//Ovidiu Micsik
Derularea contractului cu antreprenorul
american Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania a fost
una dintre temele abordate frecvent la întrevederile dintre
oficialii americani şi cei români, reiese din telegramele secrete
ale Ambasadei SUA, publicate de WikiLeaks.
Americanii au dus grele lupte diplomatice,
cel puţin în perioada reflectată de telegrame (2005 – 2007), pentru
ca Bechtel să îşi încaseze toţi banii promişi în 2003, la semnarea
contractului – aproape 3 miliarde de dolari. Oficialii
SUA au fost oscilanţi în aprecierea calităţilor premierului
Tăriceanu, care, apare în telegrame când un
“partener valoros” (după ce acesta l-a invitat pe ambasadorul
Taubman să viziteze, împreună, şantierul Bechtel), când
“dezorganizat şi prost informat” (când devenise limpede că
finanţarea autostrăzii nu va putea fi continuată în ritmul
cerut).
publicitate
În ceea
ce îl priveşte pe ministrul Transporturilor din acea vreme, Radu
Berceanu, o telegramă ulterioară întâlnirii cu ambasadorul Taubman
îl critică deschis: “A devenit evident că Berceanu nu era bine
informat despre contract, conţinutul acestuia şi
obligaţii”.
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. VASILE BLAGA ŞI
CELE “ŞAPTE CONTAINERE” DE TELEFOANE MOBILE ALE LUI VANGHELIE.
Plus: Orban ar trebui arestat, Antonescu e un
leneş
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Cine erau
cei îngrijoraţi că ar putea să apară O NOUĂ ŢARĂ -
ROMANOVA
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Cine este
DEEP THROAT al României. “Sursa” care le povesteşte americanilor că
Elena Udrea că este “”Presidential
Paramour”"
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Geoană s-ar
fi întâlnit în secret cu Băsescu înainte de suspendare: “PSD m-ar
omorî dacă ar afla”. Ce spune ACUM fostul lider al PSD despre acest
episod
“Guvernanţii români nu pot lua la nesfârşit
prânzul gratis”
În
telegrama citată de ziarul Adevărul, datată 3 iunie 2005,
intitulată “Bechtel se pregăteşte să oprească lucrările în absenţa
plăţilor”, diplomaţii se exprimă plastic: “închiderea lucrărilor ar
trebui să le scoată din cap guvernanţilor români ideea că pot lua
la nesfârşit prânzul fără să plătească”.
După ce
enumeră dificultăţile majore, cu care Guvernul de la Bucureşti se
confruntă în finanţarea autostrăzii Transilvania, Ambasada
sugerează Guvernului SUA “să-i convingă pe români de pagubele pe
care le poate aduce imaginii României oprirea, chiar şi pentru o
scurtă perioadă, a lucrărilor la Autostrada Transilvania, fiindcă
Guvernul nu are bani să plătească”.
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. BĂSESCU LA
ÎNTÂLNIREA CU LIDERII PSD: Nu mă faceţi să dau drumul la aceste
dosare în public
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. TELEGRAMA
AMERICANILOR: CRIMA ORGANIZATĂ e atât de bine organizată, încât
nici nu mai e nevoie SĂ SE ÎMPUŞTE ÎNTRE EI
BECALI ÎN STENOGRAMELE WIKILEAKS:
Şi ce dacă am făcut bani din iaurt? PLUS: Ce spun Dinu Patriciu şi
Mircea Geoană
ROMÂNIA ÎN DOSARELE WIKILEAKS.
Băsescu i-a spus directorului FBI că şi-ar dori o prezenţă a FBI în
România la fel de activă ca a CIA
Vizita lui Tăriceanu la Washington,
condiţionată de reluarea adopţiilor
La 5
aprilie 2005, la întâlnirea cu secretarul de stat adjunct Robert
Zoellick, Tăriceanu s-a plâns că FMI “continuă să insiste pe
importanţa reducerii deficitului, fără să ţină cont de nevoia
investiţiilor în infrastructură”. “Tăriceanu a întrebat dacă nu
cumva SUA ar putea convinge FMI să fie mai flexibil”, iar Zoellick
a promis că va studia problema. Premierul liberal a descris
afacerea Bechtel ca pe “un contract bun negociat de mâinile murdare
ale fostului Guvern (Adrian Năstase – n.r.)”. “Fiindcă a fost
încredinţat fără licitaţie, el nu este eligibil pentru finanţare de
la BEI”. Tăriceanu a exprimat temerea că România nu va putea obţine
finanţare şi pentru autostrada Transilvania şi pentru coridorul 4,
cerut de UE, iar “România, ca viitor stat european, trebuie să ţină
cont de priorităţile UE”.
La 22
iunie 2006, Tăriceanu s-a întâlnit cu ambasadorul Nicholas Taubman,
propunându-i să viziteze împreună lucrările la autostrada Bechtel,
fapt întâmpinat de diplomat ca “o bine-venită schimbare a modului
său de a aborda proiectul”. “Tăriceanu încearcă să pună pe baze mai
solide relaţia economică dintre noi şi, prin asta, să-şi crească
profilul de partener valoros al SUA”, conchide Taubman. Cu toate
acestea, premierul român încă nu câştigase suficiente puncte
diplomatice, pentru a fi invitat de administraţia Bush: “Ştim de la
stafful lui Tăriceanu că premierul este interesat să viziteze SUA,
dar ambasadorul României la Washington şi noi i-am explicat că
menţinerea actualei politici referitoare la adopţiile
internaţionale reprezintă un impediment major”.
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Ambasada
SUA: Traian Basescu spune că “atât timp cât va fi preşedinte, nu va
avea loc alegerea unui avion de vânătoare
european”
ROMÂNIA ÎN DOSARELE SECRETE WIKILEAKS -
“CINE DEŢINE CU ADEVĂRAT ROMÂNIA”. Ambasada SUA face TOP 5 OLIGARHI
şi TOP 3 BARONI LOCALI. Citeşte telegrama
secretă
ROMÂNIA ÎN DOSARELE WIKILEAKS.
Dinu Patriciu şi Omar Hayssam, investigaţi pentru “spalarea de
bani, traficul cu arme, importurile de petrol din
Irak”
Cum a spulberat Tăriceanu un secret diplomatic
La
următoarea întâlnire cu Taumban, din 8 februarie 2007, Tăriceanu
reuşeşte să îl irite pe ambsador: “Absolut surprinzător, premierul
a calificat evoluţia lucrărilor la autostradă ca pe o imensă
problemă şi a ameninţat că va anula contractul şi va scoate
proiectul la licitaţie dacă nu se face nimic pentru a îmbunătăţi
situaţia”. “Nu se vede că Bechtel ar avea capacitatea de a-şi face
treaba”, a insistat premierul, potrivit telegramei. El i-a cerut
lui Taubman să intermedieze o discuţie directă cu preşedintele
Bechtel, pentru a stabili obiective mai realiste şi astfel să se
evite anularea contractului. La câteva zile după această
întrevedere, Ambasada SUA constata că “premierul a ieşit public
pentru a-şi arăta nemulţumirea legată de contractul cu Bechtel,
citând conversaţia sa cu ambasadorul, pe care ambasada a
considerat-o de natură confidenţială”.
Berceanu şi-a cerut scuze că nu şi-a făcut temele pentru
discuţia cu Taubman
Taubman a
moderat o întâlnire între ministrul Transporturilor, Radu Berceanu,
şi reprezentanţi ai Bechtel. “Aceeaşi operă, interpreţi diferiţi”,
se intitulează telegrama trimisă ulterior la Washington, în care se
conchide că “unele dintre acuzele aduse Bechtel de partea română
există doar în mintea ministrului şi a premierului”.
“A
devenit evident că Berceanu nu era bine informat despre contract,
conţinutul acestuia şi obligaţii. (…) Ministrul a fost vizibil
nervos cu stafful său şi a părut confuz. (…) La finalul
întâlnirii, ministrul Berceanu, care părea ruşinat, şi-a cerut
scuze pentru confuzia sa şi a staffului său referitor la contract”.
Telegrama conchide: “Ambasada este înclinată să refuze orice
întâlnire cu oficiali ai Guvernului României dacă nu participă şi
reprezentanţi ai Bechtel, pentru a întări astfel mesajul adresat
Guvernului că trebuie să negocieze direct cu partenereul său de
afaceri. Ambasada va reitera, în public dacă este necesar, că nu
este parte în acest contract, însă Guvernul SUA susţine cu
fermitate sanctitatea contractelor legale ca temelie a pieţei
libere”.
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. AMBASADORUL SUA,
DESPRE SUSPENDAREA LUI BĂSESCU – Taubman, 2007: Absenţa lui Băsescu
pro-american din CSAT, loc de acţiuni
dăunătoare
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS: CENTRALA
NUCLEARĂ DE LA CERNAVODĂ ARE PROBLEME
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Blaga:
Miniştrii cu portofolii mai grele au cel puţin săptămânal întâlniri
cu ambasadorii
Antonescu despre telegramele
Wikileaks: “Ce am aflat? Că sunt pesedişti care au o părere proastă
despre alţi pesedişti? Că Băsescu controlează serviciile
secrete?
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL