Reuters: OPERATIUNEA SECRETA a CIA in Libia, la ordinele lui Obama. Foto: Reuters
Preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, a semnat un document
secret prin care a autorizat intervenţia secretă a guvernului
american în sprijinul forţelor rebele care doresc înlăturarea
liderului libian, Muammar Gaddafi, potrivit unor informaţii
obţinute de Reuters.
Agenţi ai CIA (Agenţia Centrală americană de Informaţii) au fost
mobilizaţi pe teren, în Libia, pentru a contacta rebeliunea şi a
ghida loviturile coaliţiei, a anunţat miercuri cotidianul New York
Times. Atât CIA cât şi Casa Albă au refuzat să comenteze
dezvăluirile din presă. Mai mulţi membri ai CIA sunt mobilizaţi pe
teren, “în grupuri mici”, de mai multe săptămâni, având misiunea să
colecteze cât mai multe informaţii despre colonelul Gaddafi.
În
afara acestora, în Libia, au fost mobilizaţi zeci de membri ai
forţelor speciale britanice şi agenţi din cadrul serviciului de
spionaj MI6 pentru a culege informaţii asupra poziţiilor forţelor
loiale regimului, dar şi despre depozitele de muniţie şi armament
ale colonelului Gaddafi.
publicitate
Memorandumul semnat de Obama evocă mai multe modalităţi de
ajutare a opoziţiei libiene, autorizează intervenţii imediate şi
creează cadrul unor activităţi mai susţinute în viitor, potrivit
unor informaţii obţinute de postul ABC News. Actul nu permite,
însă, înarmarea rebelilor. “Repet că preşedintele a spus ieri
(marţi) că nu a fost luată nicio hotărâre asupra furnizării de arme
opoziţiei sau oricărui alt grup din Libia. Nu excludem acest lucru,
dar nu l-am hotărât. Examinăm toate posibilităţile de a-i ajuta pe
libieni”, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-un
comunicat de presă.
Valentin Vidu, valentin.vidu@mediafax.ro
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL