Ambasadorul SUA, băgat în priză de pomana curentului ieftin

Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, a vorbit despre
tonele de cablograme Wikileaks câteva secunde. S-a obosit doar să
explice că un guvern “raţă şchioapă” (lame – duck) e un guvern la
sfârşit de mandat acasă, în State. Acelaşi Mark Gitenstein a ţinut
ieri un discurs de o jumătate de oră despre sistemul energetic din
România, cu pauze pentru băut apă. Explicaţia e simplă.
Wikiscandalul n-are nicio valoare practică, e entertainment cu
politicieni români pe post de Moni şi Iri, Oana şi Pepe dând din
gură la nesfârşit pe canapelele ambasadei. Întocmeşti raportul
către centrală, râzi şi treci mai departe. În schimb, cu sistemul
energetic e pe bani, bani adevăraţi, de ordinul miliardelor de
dolari.

De aceea, ambasadorul SUA a vorbit clar şi explicit, cu subiect şi
predicat, despre ce trebuie şi, mai ales, ce nu trebuie să facă
România. De exemplu, nu trebuie să înfiinţăm mamuţii de stat
Electra şi Hidroenergetica, “doi campioni energetici naţionali”. La
Hidroelectrica, viitorul campion Hidroenergetica se cam fură, sunt
o droaie de contracte pentru “băieţi deştepţi”, sunt directori
nepregătiţi numiţi pe criterii politice, dar nu asta e problema. Ce
îi doare rău pe posibilii mari investitori americani şi nu numai e
faptul că astfel de companii gigant fac, pe termen lung, piaţa
energiei imprevizibilă. Nu poţi, să zicem, să bagi 1 miliard de
euro în proiectul termocentralei pe huilă de import de la Brăila ca
să te facă, brusc, nerentabil, semnătura unui director “de stat” cu
stilou Mont Blanc. La un asemenea nivel e o prostie să te bazezi pe
succesul luptei anticorupţie, oricât de frumos ar suna discursurile
oficiale. Chiar dacă înfiinţezi o filială DNA la Hidroelectrica sau
Termoelectrica, se poate întâmpla un lucru şi mai rău. Poate să
apară brusc un politician populist, un bun samaritean care să dea
deodată curent ieftin de la hidro la tot poporul, nu numai la
băieţii deştepţi. Atunci, adio rentabilitate, calcule şi
planificări pe ani de zile. Peste Ocean, chestiunea e rezolvată
prin contracte de stat de furnizare a energiei acordate pe termen
lung. La noi, soluţia e alta: spargerea sistemului energetic în
entităţi mici şi scoaterea lui de sub controlul guvernului prin
liberalizarea şi reglementarea strictă a pieţei. Unde nu se poate,
mamuţii se listează la bursă. Asta înseamnă, printre altele,
preţuri subvenţionate la energie doar pentru cazurile sociale,
aşa-numiţii consumatori vulnerabili. Restul vor plăti kilowatul oră
la preţul pieţei, dar măcar va fi o afacere cu banii şi marfa la
vedere.

publicitate

Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu