ALERTĂ ÎN JAPONIA. Fisură într-un bazin de la Fukushima. Deversare de apă puternic radioactivă în Oceanul Pacific Sursa foto: Reuters
UPDATE 11:50
Directorul AIEA
consideră că situaţia de la centrala nucleară Fukushima “rămâne
foarte gravă”
Situaţia centralei nucleare japoneze Fukushima, avariată după
cutremurul urmat de tsunami din 11 martie, “rămâne foarte gravă”, a
declarat, vineri, directorul general al Agenţiei Internaţionale
pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, citat de AFP.
publicitate
“Situaţia de la Fukushima rămâne foarte gravă”, a afirmat Amano,
care participă la reuniunea de la Nairobi a Consiliului de
Administraţie al directorilor generali, din care fac parte toţi
conducătorii agenţiilor ONU.
“Însă Japonia nu este singură. Secretarul general al ONU mi-a
promis că va oferi tot sprijinul necesar. Acum, cel mai important
este să punem capăt acestei situaţii de criză”, a spus el.
Autorităţile japoneze depun eforturi pentru a împiedica
producerea unei catastrofe nucleare la centrala Fukushima, grav
avariată după cutremurul urmat de un tsunami devastator din martie.
O serie de accidente înregistrate la centrala nucleară s-a soldat
cu emisii radioactive în aer şi în apă şi cu contaminarea
produselor alimentare în zonă.
Conform bilanţurilor oficiale, mai mult de 28.000 de persoane au
murit sau sunt date dispărute după cutremurul cu magnitudinea 9,
urmat de un tsunami de proporţii, care a devastat zone întinse din
Japonia.
UPDATE 11:24
Premierul japonez vizitează nord-estul ţării şi
zona centralei Fukushima
Premierul japonez, Naoto Kan, a vizitat sâmbătă, pentru prima
dată, regiunea de nord-est a ţării, devastată de cutremurul din 11
martie, şi zona centralei nucleare Fukushima, unde AIEA consideră
că “situaţia rămâne foarte gravă”, relatează AFP.
Kan a vizitat sâmbătă portul pescăresc Rikuzentakata, unde 2.300
de persoane au murit sau au fost date dispărute în urma seismului
urmat de un tsunami devastator.
Bilanţul oficial provizoriu al cutremurului indică, în total,
peste 27.000 de morţi şi dispăruţi.
Rikuzentakata – oraş cu 24.500 de locuitori înaintea
cutremurului – a fost distrus aproape în totalitate în urma
seismului. Kan s-a întâlnit cu echipele de salvare şi cu
supravieţuitorii şi a anunţat că guvernul intenţionează să acorde
sprijin industriei pescuitului, grav afectată de catastrofă.
Ulterior, el a vizitat un vast complex sportiv, situat la circa
20 de kilometri de centrala Fukushima Daiichi (Fukushima 1),
rechiziţionat de autorităţi pentru a fi folosit ca bază pentru
operaţiunile desfăşurate la centrala nucleară. El a discutat cu
angajaţii companiei Tokyo Electric Power (TEPCO), dar şi cu
pompieri şi militari care participă la operaţiunile de răcire a
reactoarelor avariate. “Vă mulţumesc pentru activitatea voastră
formidabilă. Trebuie să oprim, cu orice preţ, extinderea
(avariilor) şi să continuăm până vom putea demonstra că ţara
noastră a depăşit cutremurul şi valurile seismice”, a spus Kan.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat vineri
că nivelul radioactivităţii în satul Iitate, situat la 40 de
kilometri de centrală, a scăzut, revenind în limitele de
siguranţă.
Apa din bazinul cu o adâncime de 2 metri se deversează în ocean
printr-o fisură de circa 20 de centimetri, a precizat sâmbătă
reprezentantul Tokyo Electric Power (TEPCO).
Nivelul de radioactivitate în bazin este de circa 1.000
milisievert/oră, de 330 de mai mare decât doza de radiaţii
absorbită în mod obişnuit într-un an de un locuitor al unei ţări
industrializate.
Reprezentanţii TEPCO au afirmat că intenţionează să oprească
deversarea de apă prin injectarea de beton în bazinul avariat.
Fisura a fost depistată după ce tehnicienii au încercat să
găsească explicaţii pentru creşterea nivelului de radioactivitate a
apei oceanului în zona Fukushima. Autorităţile anunţaseră joi că,
la o distanţă de 330 de metri de centrală, nivelul de iod
înregistrat în apa oceanului depăşea de 4.385 de ori nivelul
normal.
Alexandra Fusoi, alexa@mediafax.ro
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL