Kelemen Hunor, şeful UDMR: Dacă Parlamentul ar fi adoptat declaraţia împotriva discursului lui Viktor Orban, COALIŢIA DE GUVERNARE N-AR FI SUPRAVIEŢUIT Foto: Mediafax//Mircea Roşca
Un succint
“raport politic” al lui Kelemen Hunor – primul prezentat de acesta
după înscăunarea sa în noua calitate de şef al UDMR – urmat de
ungerea lui Borbely Laszlo ca vice politic al Uniunii şi a lui
Kovacs Peter ca secretar general, răsplată pentru modul în care a
organizat congresul de la Oradea – astfel a arătat agenda primei
şedinţe post-congres a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU)
al UDMR, întrunit sâmbătă la Cluj-Napoca. Surprinzător, de la
reuniune a lipsit însă fostul preşedinte Marko Bela, care “are un
alt program pentru astăzi, la Târgu Mureş”, după cum l-au scuzat
câţiva colegi.
În cuvântarea sa, Kelemen Hunor şi-a felicitat
colegii pentru “neadoptarea, din fericire, în Parlament, chiar dacă
diferenţa a făcut-o un singur vot”, a declaraţiei de protest
referitoare la modul în care a fost prezentat de oficialii
Ambasadei Ungariei la Bucureşti mesajul premierului ungar Viktor
Orban de Ziua Maghiarilor. “Prin adoptarea unei astfel
de declaraţii, relaţiile româno-ungare ar fi fost nimicite, iar
coaliţia de la guvernare nu ar fi supravieţuit. Când în Parlament
se simte miros de sânge, în câteva minute se poate distruge tot ce
am realizat în ultimii 20 de ani”, a conchis liderul UDMR, care
a dat apoi glas şi unei “delimitări hotărâte de gestul extremist al
lui Barna Csibi, pentru că noi nu putem fi de acord cu nici un fel
de extremism, indiferent de unde ar veni el”.
Kelemen
Hunor şi-a încheiat apoi raportul cu “un apel la toţi maghiarii din
România, în perspectiva recensământului de anul viitor, să-şi asume
cu mândrie calitatea de maghiar, sub toate aspectele sale, pentru
că nu ne poate fi indiferent cum ne vom prezenta la recensământul
şi la alegerile din 2012″. Apel “completat” şi cu un perdaf la
adresa europarlamentarului Tokes Laszlo, “pe care l-am invitat să
fie împreună cu noi la ceremonialul de la statuia lui Mathias
Corvin şi să ţină chiar şi o cuvântare, ca să ne pomenim apoi că
vrea să ne aducă nu ştiu ce comisari de la Budapesta, să ne ia la
rost despre cum am cheltuit noi banii primiţi din Ungaria de
asociaţiile şi fundaţiile maghiare şi despre tot felul de alte
asemenea lucruri”.
publicitate
Un deputat
UDMR, atac la Băsescu
A urmat
“secţiunea dezbateri”, deschisă cu un virulent atac al deputatului
Lakatos Peter la adresa lui Traian Băsescu:
“Tactica lui Traian Băsescu este una doar de tergiversare, care nu
duce la nimic bun, pe el nu-l interesează decât supravieţuirea, nu
dezvoltarea ţării. Dl. Băsescu ar trebui să recunoască deschis că
FMI finanţează doar supravieţuirea economică, nu şi dezvoltarea
sustenabilă a unei ţări, pebtru că atunci ţara respectivă şi-ar da
seama că nu mai are nevoie de FMI. Dar domnul Băsescu nu face decât
o politică de tergiversare, care nu duc nicăieri, după ce a aruncat
zvonul cu schimbarea premierului, dând chiar şi nişte termene, nu a
mai făcut nimic. Aşa că UDMR-ul trebuie să impună rapid adoptarea
în coaliţie a unui pachet de măsuri de relansare economică, iar
dacă nu va fi adoptat trebuie să schimbăm urgent această vestă,
care nu ne mai foloseşte la nimic, ca să nu ne trezim şi fără
izmene”.
L-a
completat, în aceeaşi tonalitate, Borbely Laszlo,
care a avertizat PDL-ul că “trebuie să dea dovadă de seriozitate,
să arate că este un partener serios în cadrul coaliţiei de
guvrnare, altfel vor avea probleme” – referire la votarea de către
unii parlamentari democrat-liberali a “intolerabilei declaraţii
antimaghiare”.
La rândul
său, Frunda Gyorgy – un alt adversar declarat al
coaliţiei cu Boc&Co – a oferit “o interpretare juridică a
protocolului cu PDL-ul, care nu este un protocol, ci mai degrabă o
simplă declaraţie de intenţii, fără un inventar al problemelor şi
fără termene clare de rezolvare”. “Ar fi o greşeală dacă UDMR ar
lua parte la măsuri care să ducă la scăderea nivelului de trai, cum
ar fi noua lege de salarizare a profesorilor făcută de PDL”, a
exemplificat Frunda, cerând apoi “o hotărâre clară a CRU ca
parlamentarii UDMR să voteze la următoarele moţiuni de cenzură, ca
să dovedim că noi suntem altfel decât PDL-ul, care nu are încredere
în propriii săi parlamentari”, precum şi “deschidere mai mare şi
discuţii serioase cu partidele din opoziţie şi cu liderii acestora,
indiferent că se numesc Antonescu, Ponta sau Năstase”.
Sugestie
respinsă însă imediat de Olosz Gergely, care a
pledat pentru “rămânerea în continuare în această coaliţie, nu am
câştiga nimic acum dacă schimbăm masa la care mâncăm”.
Odată
epuizată lista vorbitorilor, a urmat, în viteză, formalitatea
“alegerii” în funcţiil de vice politic, respectiv scretar general,
a lui Borbely Laszlo şi Kovacs Peter, propuşi de Kelemen Hunor şi
votaţi, disciplinat, de peste 90% dintre participanţi. După care
toată lumea a pornit în mare grabă spre centrul oraşului, pentru a
nu întârzia la ceremonia resfinţirii statuii lui Matei Corvin -
proaspăt restaurată – pentru care au venit anume de la Budapesta
vicepremierul ungar Semjen Zsolt, secundat de Rethey Miklos,
ministrul Culturii din Ungaria, şi de secretarul de stat Szocs
Geza.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL