ÎN CULISE LA ”Românii au talent”. Mama lui NARCIS IUSTIN IANĂU s-a întors din Italia să descopere ce minune de băiat are: “Când l-am văzut pe Internet, nu mi-a venit să cred…”
”Românii au talent”. Ce se va întâmpla cu vocea lui Narcis Iustin Ianău peste câţiva ani şi cum îşi numără soţii Luca piruetele în pivniţă. PLUS Cât se antrenează trupa Ballance
”Românii au talent”. Ce se va întâmpla cu vocea lui Narcis Iustin Ianău peste câţiva ani şi cum îşi numără soţii Luca piruetele în pivniţă. PLUS Cât se antrenează trupa Ballance
”Românii au talent”. Ce se va întâmpla cu vocea lui Narcis Iustin Ianău peste câţiva ani şi cum îşi numără soţii Luca piruetele în pivniţă. PLUS Cât se antrenează trupa Ballance
Imediat după semifinală, toată familia s-a adunat în jurul lui
Narcis. Campionul televotului de vineri seara părea un adolescent
cu totul diferit faţă de băiatul timid care a venit la preselecţii
aşteptându-se ca lumea să râdă de vocea lui. Era mai sigur pe el,
îşi tachina uşor tatăl şi fratele mai mic şi, spre deosebire de
prima lui apariţie pe scenă, o avea alături pe mama sa. Felicia
Ianău lucrează de zece ani în Italia şi a venit acum în ţară să-l
audă pe Narcis cântând în semifinale. “De mic el are voce,
ideea e că toată lumea râdea de el şi îl descuraja şi atunci i-am
spus: <<Mamă, poate ar fi bine să nu mai cânţi
aşa>>”, povesteşte ea. Dacă înainte toţi râdeau de
Narcis, acum, după ce l-a văzut la preselecţii, lumea nu mai
conteneşte cu laudele.
Propria lui mamă nu a ştiut înainte de show
că băiatul poate cânta atât de bine. “Nu am văzut emisiunea, m-am
uitat la el a doua zi, pe internet. Nu m-am aşteptat să
cânte atât de bine, să iasă totul perfect”, a spus ea,
convinsă că băiatul a moştenit talentul de la tatăl său, care are
voce de tenor.
Prima lecţie de canto dată de tată: “Să simţi că ieşi
din plămâni”
publicitate
“Taică-său cânta foarte bine când l-am întâlnit”, îşi aminteşte
Felicia Ianău. Tot el a fost acela care i-a dat prima lecţie de
canto. “Cânta în corul bisericii şi i-am spus:
<<Trebuie să simţi că ieşi din plămâni>>, auzisem şi eu
de la un profesor”, spune bărbatul care nu şi-a cultivat
vocea de tenor. “Tata e ruşinos, nu vrea să cânte. Spune că s-a
apucat de fumat şi că nu mai are voce”, îl trădează Narcis. Tânărul
contratenor îşi exeresează vocea câte cinci-şase ore pe zi şi a
făcut progrese uluitoare faţă de preselecţii.
“Sunt onorat că fac parte din echipa care te-a descoperit”, i-a
spus juratul Mihai Petre. “Nu cred că am auzit ceva mai frumos în
viaţa mea”, a confirmat şi Andra. Narcis Iustin Ianău a vorbit cu
profesori de la Conservator care i-au garantat că vocea lui nu se
va schimba cu vârsta. “O dată cu vârsta, vocea începe să mi
se amplifice, prima dată mi s-a schimbat între 12 şi 13 ani, s-ar
mai putea schimba până la 18 ani. Nu mi se va îngroşa vocea orice
ar fi”, a spus tânărul. În urma voturilor publicului, el
s-a clasat pe locul întâi în semifinala de vineri, fiind primul
finalist al concursului.
Trupa Ballance, acrobaţii care ar putea ţine Pământul pe
braţele lor
Pe locul al doilea s-a situat trupa Ballance, formată din
Constantin Ciobotaru şi Dan Florin Tǎzlǎuanu, doi tineri care au
început să practice de la patru ani. La “Românii au talent ei” ei
au uimit cu un număr de acrobaţie mâini în mâini. Felul în care
si-au susţinut unul celuilalt greutatea, timp de mai bine de trei
minute, te făcea vine să crezi că ar putea să ţină oricând Pământul
întreg pe braţele lor. “Mă bucur că am născut acum două săptămâni,
la ce emoţii mi-aţi dat”, le-a spus Andra. Mihai Petre a mărturisit
că cei doi sunt unul dintre numerele lui favorite şi că sunt doi
sportivi excepţionali. “Sunt sportivi de talie internaţională şi ar
trebui încurajaţi să rămână acolo unde le e locul, în România”, a
spus el. Însă numărul de trei minute pe care le-au prezentat nu
este şi cel mai spectaculos al lor. Cea mai lungă acrobaţie
a lor a durat nu mai puţin de 8 minute şi 45 de secunde,
povestesc cei doi arătând şi de ce fac o echipă unică. “În
majoritatea echipelor care fac acrobaţie mâini în mâini, diferenţa
dintre cel care stă la bază şi celălalt este de 30 de kilograme.
Noi doi avem aceeaşi înălţime iar diferenţa de greutate este de
doar 12 kilograme”, spun sportivii. Pentru finală pregătesc un
număr spectaculos: “În seara asta, a fost doar
încălzirea”.
Deşi sunt muţumiţi de cum s-au descurcat vineri seară, spun că
au făcut şi greşeli. “Noi simţim cea mai micǎ ezitare”, au declarat
ei, care, înainte de fiecare reprezentaţie se încălzesc timp de
două-trei ore. Cei doi dau reprezentaţii mai mult în strǎinǎtate,
pe vase de croazierǎ, în cadrul spectacolelor de circ, dar şi la
evenimente private. “Nu la nunţi şi botezuri”, glumesc ei. Pentru
cǎ în România nu existǎ antrenori specializaţi în acrobaţie,
tinerii sportivi au fost nevoiţi sǎ se antreneze singuri. “În doi
ne certam destul de des. Pânǎ acum nu am avut pe nimeni sǎ ne spunǎ
cine a greşit, de aceea dǎdeam tot timpul vina unul pe altul”,
afirmǎ ei. Sperǎ sǎ facǎ şi în România spectacole de genul celor
prezentate pe scena show-ului..
Soţii Luca vor să facă 1000 de piruete în
finală
Viorica şi Emil Luca vor concura şi ei în finala show-ului care
va avea loc pe 25 aprilie. Înainte să-şi facă intrarea în scena de
la “Românii au talent” podeaua a fost temeinic lustruită pentru ca
piruetele să meargă lin, fără frecuşuri.”Ne antrenăm în pivniţa
unui prieten pentru că are gresie pe jos”, spunea Emil Luca,
înainte să se ducă să sărbătorească “ciobăneşte”, cu câteva pahare,
victoria adusă de cele 400 de piruete. Viorica Luca îşi numără, la
fiecare dans, piruetele în gând. “Mă ajută să îmi dozez efortul,
trebuie să ştiu câte mai am de făcut”, explică ea. Dacă
organizatorii le vor aloca suficient timp în finală, cei doi promit
că vor face 1000 de piruete. În semifinală au reuşit să
facă 400, deşi Emil Luca a intrat pe scenă accidentat. “Are o
subluxaţie de şold, care s-a agravat la repetiţii şi s-a lovit şi
cu piciorul de pat înainte de concurs”, spune soţia lui.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL