NATO, greşeală mortală: 15 rebeli libieni au fost omorâţi şi 7 răniţi
Cel puţin 15 rebeli din Libia au fost ucişi din greşeală,
vineri, în urma unui atac aerian NATO care a lovit un convoi, de
cinci maşini şi o ambulanţă, aflat între localităţile Brega şi
Ajdabiyah, anunţă ABC News.
Avionul NATO care supraveghea zona a tras în maşinile de la sol
după ce s-a sesizat că cei de acolo trăgeau focuri în aer. Un rebel
aflat la sol trăgea acele focuri în semn de victorie, fapt care a
atras reacţia forţelor aeriene NATO. Forţele rebele au adus în
discuţie şi modul în care se îmbracă forţele armate ale lui
Gaddafi. Potrivit acestora, armata din Libia este îmbrăcată cu
haine normale, de civil, şi folosesc şi vehicule obişnuite, pentru
a crea confuzii între cei loiali lui Gaddafi şi rebelii care s-au
răsculat împotriva lui.
publicitate
Unul din purtătorii de cuvânt ai rebelilor, Mustafa Gherani, a
declarat că acest accident va rămâne doar un accident
regretabil şi că vor doar ca NATO să continue să-l preseze
pe Gaddafi să încheie războiul. “Oricât de regretabil este acest
accident, trebuie să înţelegem că trebuie să facem şi acest fel de
sacrificii pentru binele general. Trebuie să vedem imaginea în
ansamblu”, a declarat Gherani.
Oficialii NATO au declarat că se fac investigaţii în acest caz
pentru a determina ce i-a împins pe piloţii avionului care survola
zona să tragă în civilii de la sol.
Un alt purtător de cuvânt al rebelilor, Abdel-Hafidh Ghoga, a
adăugat pentru Associated Press că acest accident este un exemplu
pentru lipsa de coordonare a trupelor rebele. “Am reorganizat modul
în care vom avansa cu armata şi sperăm să prevenim ca alte
accidente asemănătoare să se mai repete”.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL