SITEURILE PORNO VOR TREBUI SĂ PRIMEASCĂ APROBARE DE LA GUVERN. Acestea vor fi parolate iar utilizatorii vor fi obligaţi să plătească o TAXĂ SUPLIMENTARĂ – Lege care a primit o primă aprobare în SENAT
Proiectul legii privind combaterea pornografiei în rândul
minorilor a fost adoptat de Comisia de cultură a Senatului,
site-urile pentru adulţi fiind obligate la o autorizare din partea
Ministerului Comunicaţiilor.
Proiectul a fost dezbătut după ce plenul a decis retrimiterea la
comisie, senatorul PDL Radu F. Alexandru propunând mai multe
amendamente, însuşite de comisie.
publicitate
Astfel, site-urile care promovează conţinut pentru adulţi vor
trebui să obţină o autorizare din partea Ministerului
Comunicaţiilor.
De asemenea, vor fi obligate să paroleze accesul pe site. În
plus, utilizatorii vor trebui să plătească o taxă suplimentară,
taxă care să fie evidenţiată pe factura de internet a
furnizorului.
Potrivit lui Radu F. Alexandru, în acest fel părinţii vor putea
vedea, consultând factura de internet, dacă site-urile pentru
adulţi au fost accesate de copiii lor.
Explicaţia senatorului a fost următoarea: “Am observat că
minorii au o mare dexteritate în a sparge codurile şi în a intra în
aşa-zisele site-uri protejate şi am propus, şi Ministerul ia în
calcul, includerea unei taxări suplimentare pentru accesul pe grila
de programe a unei reţele, taxă care să fie adăugată automat
abonamentului la cablu, în aşa fel încât părinţii, în momentul în
care primesc factura, să îşi poată da seama că, fără acordul lor,
minorii au avut acces la materiale”.
Costul acestei taxe suplimentare, precum şi al criteriilor de
autorizare urmează să fie stabilite la nivelul Ministerului
Comunicaţiilor.
Proiectul de lege, propus de Guvern, mai prevede posibiltatea ca
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor să blocheze
site-urile cu material pornografic dacă nu respectă anumite
condiţii, legate de parolarea accesului şi interzicerea lui pentru
minori.
Legea stabileşte că orice persoană fizică sau juridică,
deţinătoare a unui nume de domeniu, care intenţionează utilizarea
acestuia în scopul realizării unui site destinat exclusiv
distribuirii de materiale pornografice are obligaţia să notifice în
10 zile Ministerul Comunicaţiilor şi să îndeplinească următoarele
condiţii, cumulativ: să conţină pe pagina de acces o atenţionare cu
privire la conţinut, să permită accesul persoanelor numai după o
verificare prealabilă a vârstei acestora, să evidenţieze clar
numărul accesărilor.
Blocarea site-urilor care nu respectă legea se face de către o
autoritate din cadrul MCIT în urma unei sesizări sau autosesizări
şi numai dacă încălcarea legii persistă şi după o atenţionare a
autorităţilor.
Legea mai stabileşte că prin materiale cu caracter pornografic
se înţeleg obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene,
scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video
sau audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice,
piese muzicale şi alte forme de exprimare care prezintă explicit o
activitate sexuală.
În varianta propusă de Guvern se stabilea că şi sugerarea unei
activităţi sexuale prin materialele descrise mai sus este tot
pornografie, însă senatorii comisiei au eliminat sintagma
“sugerează”, pentru a nu da naştere la interpretări.
Senatorii au modificat şi titlul propus de Guvern: Lege privind
reglementarea activităţilor cu caracter pornografic şi a accesului
la materiale pornografice, decizând prin vot menţinerea titlului
vechi al Legii 196/2003, anume prevenirea şi combaterea
pornografiei.
Proiectul urmează să fie retrimis plenului Senatului, care este
primă Cameră sesizată.
Florin Ciolac, florin.ciolac@mediafax.ro
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL