“Cine eşti tu, fă, proasto, Ministrul Justiţiei? Eu am făcut legi în ţara asta!”- apelativele lui CV Tudor la adresa autorităţilor-rechizitoriul procurorilor Foto: Mediafax//Octav Ganea
Corneliu Vadim Tudor a spus, în timpul scandalului privind
evacuarea sediului PRM, că e demnitar european, a cerut să fie
arestat, i-a apostrofat pe executor şi forţele de ordine,
strigându-le “imbecililor, folosiţi Poliţia la furat” şi că “este
trimisă o căţea turbată la furat cu şapte haidamaci”.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consemnează, în
rechizitoriul prin care a fost deferit justiţiei Vadim Tudor pentru
nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi ultraj, şirul
evenimentelor, dar şi apelativele europarlamentarului la adresa
executorului judecătoresc şi a poliţiştilor care îl însoţeau în
acţiunea de evacuare a sediului PRM.
publicitate
“Executorul judecătoresc şi-a declinat calitatea, scopul
prezenţei sale, respectiv executarea silită a unei hotărâri
judecătoreşti în temeiul căreia trebuia să realizeze evacuarea
debitorului şi predarea imobilului creditorului. Astfel a solicitat
celor prezenţi să părăsească imobilul pentru a se putea îndeplini
actul de justiţie. În acel moment, învinuitul Vadim Tudor a început
proferarea a numeroase cuvinte şi expresii injurioase şi a
ameninţat cu exercitarea actelor de violenţă împotriva executorului
judecătoresc (că o va arunca pe geam sau într-un canal…că-i va rupe
dinţii), solicitând expres celor prezenţi să nu părăsească
imobilul, în scopul de a determina executorul judecătoresc să
renunţe la executare”, notează Parchetul.
Potrivit rechizitoriului, opoziţia lui CV Tudor şi refuzul de a
se conforma procedurii de evacuare au fost canalizate spre
acreditarea ideii că în imobilul în litigiu aveau sediul Editura
Speranţa şi biroul său de europarlamentar, în temeiul unor
contracte de comodat încheiate între aceste entităţi juridice şi
Partidul România Mare.
“În acest sens, învinuitul Corneliu Vadim Tudor a invocat
executorului judecătoresc existenţa a două contracte de comodat
dintre Partidul România Mare şi SC Editura Speranţa SRL, respectiv
Cabinetul Europarlamentar Corneliu Vadim Tudor, pretinzând nelegal
că în acel imobil au titlu locativ şi aceste entităţi, astfel încât
nu se poate dispune evacuarea. Executorul judecătoresc a continuat
să insiste în realizarea executării silite, deoarece contractele de
comodat invocate nu purtau număr de înregistrare la Registrul
Comerţului (ca primă şi esenţială cerinţă de valabilitate, pentru a
putea fi opuse terţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 50
din Legea nr.31/1990) şi a reiterat solicitarea ca cei prezenţi să
părăsească imobilului”, arată actul citat.
Aspectele susţinute de Vadim Tudor au fost infirmate de probele
administrate în cauză. Astfel, Partidului România Mare i-a fost dat
în folosinţă temporară imobilul. Prin contract şi-a asumat
obligaţia de a nu ceda drepturile rezultate din locaţiune, în
cuprinsul contractului nr.204 din 13.03.2007 încheiat cu Regia
Autonomă – Administraţia Patrimoniului de Stat (fiind menţionată
expres în Cap.V art.8 lit.k) obligaţia de a nu subînchiria total
sau parţial spaţiile, de a nu schimba destinaţia acestora şi de a
nu se asocia în participaţiune, cu aportul la asociere a spaţiului
închiriat. Sub acelaşi aspect, din datele furnizate de către
Registrul Comerţului în imobil nu este înregistrat sediul sau
punctul de lucru al vreunei persoane juridice – extrase din
Monitorul Expres Ultima oră. În plus, la data de 4.01.2011 Partidul
România Mare nu mai avea calitatea de chiriaş.
Vadim Tudor s-a împotrivit executării prin proferarea în mod
agresiv de cuvinte şi expresii jignitoare la adresa executorului
judecătoresc, pe care l-a ameninţat cu exercitarea unor acte de
violenţă, care de altfel s-au şi concretizat prin aruncarea peste
faţa executorului judecătoresc a conţinutului unui pahar cu
apă.
“Sub acest aspect din procesele-verbale de redare a
înregistrărilor audio- video reies gestica, agresivitatea verbală
şi fizică, iritarea în creştere a învinuitului şi opoziţia sa la
executare”, notează anchetatorii.
“TUDOR CORNELIU VADIM - Cine eşti tu, fă, proasto,
ministrul Justiţiei? Eu am făcut legi în ţara asta! Executorul
judecătoresc – vă rog să părăsiţi sala .
TUDOR CORNELIU VADIM - Nu dai tu afară presa. Ieşi tu
afară. Nu pleacă presa. E sala conferinţei de presă şi biroul meu
de parlamentar….Foloseşti forţa în biroul meu?…Taci … din gură…
vită încălţată! Faci tu ordine în partidul meu? Dai presa afară? Nu
pleacă nimeni! … apoi se adresează poliţiştilor… sunt demnitar
european… arestaţi-mă pe mine.. trimite o căţea turbată la furat cu
şapte haidamaci după ea … imbecililor, folosiţi poliţia la
furat…poliţia, arestaţi hoaţa…!” – este consemnat în
rechizitoriu.
Parchetul arată că, în urma acestor agresiuni, executorul
judecătoresc s-a îndreptat spre ieşirea din imobil, însoţită de
organele de poliţie, fiind urmată de Vadim Tudor, care continua să
profereze injurii şi ameninţări la adresa sa şi să solicite
insistent jurnaliştilor şi celorlalte persoane care se îndreptau
spre ieşire să nu părăsească sala de conferinţe, deoarece ar
aparţine biroului său de europarlamentar.
Ajunsă în curtea imobilului, executorul judecătoresc a dispus
organelor de poliţie să nu mai permită accesul în clădire, scop în
care poliţiştii s-au postat în dreptul uşii de acces în imobil. Şi
în acest loc executorul judecătoresc a încercat să-l determine pe
Vadim Tudor să permită executarea hotărârii judecătoreşti.
Cu toate acestea, politicianul “s-a împotrivit neechivoc la
executarea hotărârii judecătoreşti, continuând proferarea agresivă
a unor injurii şi smulgând din mâna executorului judecătoresc
documentele legale de executare, pe care sfidător le-a aruncat prin
curtea imobilului”, se arată în actul citat.
Deşi cunoştea că poliţiştii se află în exercitarea atribuţiilor
de servicu, fiind prevăzut în lege că aceştia asigură punerea în
executare a hotărârilor judecătoreşti, sfidarea învinuitului s-a
îndreptat şi asupra poliţiştilor aflaţi în faţa uşii imobilului.
Astfel, învinuitul l-a agresat fizic pe agentul de poliţie D.M.,
căruia i-a smuls cascheta de pe cap şi pe comisarul de poliţie
M.V., pe care l-a prins de umăr şi l-a tras, încercând să-l
îndepărteze din faţa uşii.
“Sub acest aspect, din procesele verbale de redare a
înregistrărilor audio- video rezultă:
TUDOR CORNELIU VADIM se adresează agenţilor de poliţie
postaţi în faţa uşii de acces: Eşti prost sau faci pe prostul! Lasă
mă presa să intre, idiotule!… apoi se îndreaptă spre agentul de
poliţie Dobre Marius şi îl apucă violent de braţ întrebându-l …
Cine eşti tu idiotule? … tâmpitule… sunteţi golani! Huliganilor!
După care cu un gest violent îi smulge cascheta de pe cap …
încercând să deschidă uşa, îl prinde de umăr pe poliţistul
Velniceru Marinel, îl îmbrânceşte şi îl ameninţă că are de-a face
cu un general al armatei române”, potrivit rechizitoriului.
Departamentul Eveniment, eveniment@mediafax.ro
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL