ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

ANALIZĂ GÂNDUL. Într-o jumătate de mandat, Boc şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare. Ce spun foştii prim-miniştri despre această practică

Toate legile importante ale ultimilor doi ani au trecut de
Parlament fără dezbatere, Cabinetul Boc promovându-le prin asumarea
răspunderii

De la instalarea sa, în 22 decembrie 2008, şi până astăzi,
guvernul s-a prezentat de 6 ori în faţa Parlamentului, cu 11 legi
asumate individual sau la pachet, ultima dată pe 8 martie, anul
acesta, şi se pregăteşte s-o facă a şaptea oară, pentru Legea
salarizării cadrelor didactice şi Codul Dialogului Social.
Guvernele anterioare au adunat împreună, în 20 de ani, acelaşi
număr de asumări câte va reuşi să bifeze Boc în doar doi ani de
mandat. Până îi expiră, constituţional, termenul, Boc are însă
toate şansele să se autodepăşească, deoarece, aşa cum se vede din
cronologia de mai jos, apelează la procedura asumării de cel puţin
două ori pe an, uneori modificând aceeaşi lege.

22 iunie 2009 – Codul Civil şi Codul
Penal

15 septembie 2009 – Pachetul de legi privind
reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea
cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi
respectarea acordurilor-cadru cu CE şi FMI; Legea-cadru privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Legea
Educaţiei

7 iunie 2010 – Proiectul de lege privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar;
Proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor

28 octombrie 2010 – Legea Educaţiei

14 decembrie 2010 – Legea-cadru privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
Proiectul de lege privind aplicarea Legii salarizării unitare în
anul 2011

8 martie 2011 – Codul Muncii

Premierul nu se dă
bătut

publicitate

Cu toate acestea şi în pofida criticilor opoziţiei, Emil Boc nu
concepe să facă niciun pas înapoi. Premierul a anunţat luni seara
că nu se gândeşte la nimic altceva decât să se prezinte în faţa
Parlamentului spre a-şi asuma răspunderea pe limitarea creşterilor
salariale pentru profesori. Executivul anunţase deja, încă de
săptămâna trecută, că urmează să promoveze un astfel de proiect
legislativ, motivat de faptul că economia nu poate suporta în
această perioadă o creştere salarială de 50 de procente.

Ce spun foştii premieri
Roman, Vasile, Năstase şi Tăriceanu

Aproape toţi foştii premieri ai României au declarat pentru
gândul
că folosirea în mod repetat a asumării răspunderii pe promovarea
majorităţii legilor importante constituie un abuz, care anulează
rolul Parlamentului şi evită, astfel, dezbaterile.

Celui dintâi premier al României de după 89, Petre
Roman, o astfel de practică legislativă i se pare complet
anormală. “În ceea ce mă priveşte nu am recurs la această
modalitate de a legifera, în perioada respectivă nefiind permis un
atare demers”, îşi aminteşte Roman. Mai mult, el crede că dacă ar
fi procedat astfel, opoziţia l-ar fi atacat dur acuzându-l că s-a
întors la ceauşism. “Şi, ca să fiu sincer, ar fi avut dreptate. Mie
mi se pare o practică complet anormală, mai ales în tandem cu
celălalt instrument, şi mai devastator, care este ordonanţa de
urgenţă”. În acest fel, Parlamentul a devenit pentru Roman un “zero
tăiat în şapte”. Fostul premier consideră că este obligatoriu ca
ambele modalităţi – asumarea şi ordonanţa de urgenţă – să fie
extrem de bine reglementate prin lege.

Prim-ministrul ţărănist Radu Vasile nu-şi mai
aduce aminte exact dacă a folosit acesată modalitate o dată sau de
două ori. “Parcă şi-a asumat şi Ciorbea o dată, iar eu o dată. Şi
numai pe legi mari, foarte importante şi în situaţia în care Fondul
Monetar ne presa la sânge, iar ţărăniştii nu mai erau foarte siguri
pe ei şi foarte puternici în Parlament. Legile ar fi trecut, dar am
fi depăşit un anume termen prestabilit”. Vasile s-a simţit încurcat
atunci când a venit Valeriu Stoica să-i ceară să-şi asume
răspunderea pe legile în cauză, “pe reformă parcă”. “Sincer vă spun
că m-am simţit jenat din două puncte de vedere. Una, că legile erau
absolut necesare şi eram convins că vor trece, şi, doi, că
transformai Parlamentul într-un soi de fantomă, într-o mână moartă;
într-un cuvânt, îl anulai pur şi simplu”, spune fostul premier
ţărănist.

Adrian Năstase şi-a asumat răspunderea în două
situaţii majore şi pe o declaraţie de politică generală privind
bilanţul la un an de guvernare, într-un pachet aflându-se şi
vechiul Cod al Muncii. “După doi ani de negocieri cu sindicatele şi
patronatele, şi doar atunci când textul a fost gata m-am prezentat
cu el în Parlament. Nu a existat niciun fel de problemă, implicit
nicio moţiune de cenzură”. Pentru social-democrat, “asumarea este o
procedură de excepţie care încearcă să acopere anumite situaţii
extreme şi care nu se poate transforma într-o regulă, ca în cazul
actualei guvernări”. “Prin repetarea ei nejustificată, această
posibilitate a fost dusă în derizoriu”, spune Năstase. În
consecinţă, “până la urmă, actuala Constituţie stabileşte nişte
principii, iar în cazul asumării răspunderii principiile sunt bine
explicate pentru toţi cei care vor să le aplice cu bună credinţă”.
În privinţa unei noi asumări a Guvernului Boc, Adrian Năstase
consideră că “ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă”. “Practic,
ar însemna că separaţia puterilor în stat nu mai funcţionează şi
că, de fapt, guvernul conduce şi controlează activitatea
Parlamentului şi a Justiţiei. Ceea ce presupune falimentul statului
de drept”.

Fostul prim-ministru liberal, Călin Popescu
Tăriceanu, care şi-a asumat şi el răspunderea de două ori
în patru ani de mandat, vede acest demers ca pe un gest politic
major, pe care un guvern îl face ori de câte ori – “dar nu des, ci
rar” – există o declaraţie politică, un proiect major sau o
strategie pe care vrea să o promoveze, nealterată de procesul
dezbaterilor legislative din Parlament. “Dar asta presupune, repet,
un subiect de importanţă majoră, care dă linia guvernului pe patru
sau măcar pe doi ani. Nu se practică angajarea pe o modificare de
lege, pe câte o bucăţică de act normativ, astfel încât să se ajungă
la demonetizarea sa ca demers parlamentar”. Tăriceanu consideră că
asumările repetate pe care le face Boc urmăresc evitarea
discuţiilor în Parlament, “singura tribună de dezbatere democratică
şi politică” şi consideră că, “din cauza abuzurilor care se fac în
ultima perioadă”, pare a fi nevoie de o explicaţie mult mai clară
şi de o definire exactă a situaţiilor în care se poate angaja
răspunderea.

Stolojan, apărătorul lui Boc

Singurul apărător al premierului Boc este fostul premier
Teodor Stolojan, care nu şi-a asumat niciodată
răspunderea în mandatul personal. Justificat, spune el, întrucât
“era o situaţie cu totul aparte”. “Provocările Parlamentului la
acea vreme au fost Constituţia, alegerile locale şi parlamentarele.
N-am avut motiv de asumare”. Cu toate acestea, Stolojan se declară
perfect de acord că, într-o situaţie de excepţie – “şi din păcate
România a avut doi ani de excepţie, legaţi de provocările crizei şi
de măsuri care trebuiau luate destul de rapid pentru a putea face
faţă” -, este necesară asumarea răspunderii. “În asemenea situaţii
cred că trebuie acţionat foarte rapid, iar guvernul nu cred că avea
prea multe opţiuni”. “Ultimă chestiune”, care presupune o nouă
asumarea pentru Boc, este legată, în opinia democrat-liberalului,
de “necesitatea corectării”. “Nu poţi lăsa un sistem să meargă
haotic după fel de fel de decizii, ba luate de guvern, ba de
justiţie, ba de sindicate, ba mai ştiu eu de cine, în materie de
drepturi salariale în sectorul public. Eu înţeleg ca justiţia să
intervină când se produce o nedreptate evidentă în modul de
aplicare a unei legi existente. Dar aici este vorba de a stabili
sistemul de salarizare din sectorul public şi nu cred că pot fi
prea mulţi jucători, în chestiune, cum se întâmplă la noi”. Teodor
Stolojan nu concepe posibilitatea existenţei unor “salarizări
diverse la aceleaşi funcţii şi aceleaşi atribuţii, după cum a căzut
bobul prin instanţele de judecată”. Şi mai are un argument – “Noi
abia am adoptat, după multe chinuri, o lege a salarizării unitare
care stabileşte anumite ierarhii. Aceasta ar fi total
bulversată”.

Consilierul prezidenţial
Peter Eckstein-Kovacs spune că e “legal, dar
riscant”

Consilierul prezidenţial, Peter Eckstein-Kovacs: “Asumarea este
o procedură legală, constituţională, chiar dacă diferă de procedeul
clasic, normal, în care Parlamentul este îndrituit să adopte
legile. Înţeleg că este o situaţie cu un pronunţat caracter de
celeritate, întrucât se creează disfuncţii în remunerarea
profesorilor, iar situaţia trebuie reglementată rapid”. În acelaşi
timp, Eckstein are în vedere şi cealaltă parte a paharului, în
condiţiile în care “majoritatea nu este una deosebit de
consistentă”. “Guvernul riscă pe undeva, adoptând acest procedeu în
atari condiţii”, spune consilierul prezidenţial, apreciind că
există totuşi o posibilitate de a stopa folosinţa în abuz a
procedeului. “Dacă tot va fi modificată Constituţia, ne putem gândi
să limităm la un număr de ocazii, într-un an, posibilitatea ca
Executivul să-şi poată asuma răspunderea”. Şi totuşi, “până când
Constituţia şi regulamentele camerelor sunt permisive, din acest
punct de vedere nu pot fi obiecţiuni asupra
constituţionalităţii”.

Angajarea răspunderii
Guvernului în faţa Parlamentului

Conform Constituţiei (art. 114), Guvernul îşi poate angaja
răspunderea în faţa camerelor reunite în şedinţă comună asupra unui
program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect
de lege. Dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de
la prezentarea iniţiativei respective a guvernului, are succes,
guvernul este demis. În cazul în care moţiunea este respinsă,
textul legislativ este considerat adoptat. Conform prevederilor
constituţionale, preşedintele poate cere o reexaminare a legii
respective de către plenul camerelor reunite.

Guverne care şi-au asumat
răspunderea

Guvernul Ciorbea

9 iunie 1997 – Şi-a angajat răspunderea asupra “Programului de
măsuri privind reforma globală a societăţii româneşti”

Guvernul Radu Vasile

20 mai 1999 – Şi-a angajat răspunderea asupra “Proiectului de
accelerare a procesului de reformă”

Guvernul Năstase

Martie 2001 – Şi-a angajat răspunderea pentru “Legea
investiţiilor directe, care urmărea stimularea mediului de afaceri
din România”
18 decembrie 2001 – Şi-a angajat răspunderea asupra “Declaraţiei de
politică generală privind bilanţul primului an de guvernare”
31 martie 2003 – Şi-a angajat răspunderea asupra “Proiectului de
lege privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul
de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”

Guvernul Tăriceanu

14 iunie 2005 – Şi-a angajat răspunderea asupra “Proiectelor de
lege ale proprietăţii şi reformei justiţiei”
Octombrie 2007 – Şi-a angajat răspunderea pentru “Proiectul de lege
electorală pentru introducerea votului uninominal”

Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info



Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu

Nume (necesar)

Adresă de email (nu va fi publicată) (necesar)

Pagina web