Rata ADOLESCENTELOR ÎNSĂRCINATE a atins MINIMUL ISTORIC în SUA
Rata adolescentelor însărcinate din SUA a atins minimul istoric
în 2009, ultimul an pentru care există date oficiale, arată un
studiu al Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC),
citat de Reuters.
Valoarea este cea mai mică din ultimii 70 de ani, de când se
centralizează datele.
publicitate
Cu toate acestea, peste 400.000 dintre adolescentele
americane (aproximativ 4 la sută din total) rămân însărcinate în
fiecare an, ele fiind responsabile pentru zece la sută din totalul
naşterilor din SUA.
Deşi a scăzut cu 37 de procente în ultimii douăzeci de ani,
rata adolescentelor însărcinate din SUA rămâne de nouă ori
mai mare decât în “ţări similare”, arată raportul,
probabil referindu-se la ţările cu un grad de dezvoltare
ridicat.
“Chiar dacă am făcut progrese, încă sunt prea multe adolescente
care fac copii. Prevenirea sarcinilor la vârste fragede ar proteja
sănătatea şi calitatea vieţii adolescenţilor americani şi a
familiilor lor”, spune directorul CDC, Thomas Frieden.
46 la sută dintre adolescenţii americani şi-au început
viaţa sexuală, arată acelaşi studiu. Peste 10% dintre aceştia au
declarat că nu folosesc niciun tip de protecţie (10% dintre băieţi
şi 14% dintre fete).
Raportul mai arată că majoritatea adolescentelor
însărcinate din SUA reprezintă fete hispanice sau de
culoare. Riscul ca acestea să rămână gravide este de
două-trei ori mai mare decât al fetelor albe.
Un adolescent este considerat a fi o persoană cu vârsta între 13
şi 19 ani.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL