EXCLUSIV Echipa lui Blaga îl acuză pe Boc că i-a furat titlul moţiunii Foto: Ionel Iancu//Mediafax
UPDATE: În
replică, vicepreşedintele Valeriu Stoica spune că nu a făcut
altceva decât să ţină cont de propunerile venite în cadrul
întâlnirilor de lucru. “Titlul moţiunii a fost dat în urma unei
discuţii făcute de parlamentarii care susţin moţiunea. Eu nu am
făcut altceva decât să preiau acest titlu stabilit de parlamentari
mari. Au fost multe discuţii şi variante, dar, după ştiinţa mea,
marţi a fost luată această decizie a titlului”, a precizat Stoica
pentru gândul, adăugând
că atacul lui Boureanu este unul gratuit: “Nu ştiu de ce domnul
Boureanu face aceste acuzaţii şi nici nu vreau să intru într-o
dispută de acest gen.
Dimpotrivă, cred că trebuie să păstrăm
eleganţa competiţiei şi să păstrăm bunele relaţii indiferent că
suntem în competiţie. Nu pot să mă raportez la o asemenea discuţie,
care nu are nicio relevanţă”. (Raul Florea)
Susţinătorii lui Vasile Blaga la şefia PDL îi acuză pe cei ai
lui Emil Boc că le-au furat titlul moţiunii “România dreaptă,
România puternică”. Deputatul Cristian Boureanu a declarat pentru
gândul
că acest titlu a fost testat de tabăra lui Blaga săptămâna trecută
în focus-grupuri.
publicitate
“Acum am înţeles de ce dl. Valeriu Stoica s-a grăbit să anunţe
titlul moţiunii d-lui Boc şi nu a mai avut răbdare până pe 11
aprilie. Numele anunţat de dl. Stoica a fost una dintre variantele
testate de noi în focus-grupuri încă de la începutul săptămânii
trecute. Îmi pare rău că n-a aşteptat şi rezultatele acestor
focus-grupuri. A reieşit de aici că aceasta era o variantă
nefericită, cu greu un titlu şi pentru locul al doilea”, a afirmat
Boureanu. Întrebat dacă îl acuză pe Valeriu Stoica de furt,
deputatul a răspuns: “Să spunem că dl. Stoica a împrumutat
titlul”.
Valeriu Stoica declarase pentru Mediafax că moţiunea lui Boc
este intitulată “România dreaptă, România puternică”. În aceste
condiţii, moţiunea lui Blaga se va numi “O Românie dreaptă. O
Românie Europeană”.
Boc şi Blaga îşi vor anunţa pe 11 aprilie candidaturile la şefia
PDL, în conferinţe de presă succesive organizate la sediul
partidului.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL