Horia Brenciu, unul dintre invitaţii speciali ai ultimei semifinale „Românii au talent”
Cei doi artişti vor avea un moment special în show-ul de sâmbătă
seară, difuzat de Pro TV.
Horia Brenciu şi Marius Mihalache vor fi invitaţi speciali la
ultima semifinală a competiţiei “Românii au talent”, ce va fi
difuzată sâmbătă, de la ora 20.30, la Pro TV, informează postul de
televiziune.
publicitate
După ce săptămâna trecută au fost desemnaţi primii şase finalişti -
Narcis Iustin Ianău, Trupă Ballance, soţii Luca, pasionaţi de
piruete, orfanul Adrian Ţuţu, trupa Akikai şi cele două prietene
cântăreţe, Alina şi Cristina -, este rândul celorlalţi 24 de
semifinalişti să lupte pentru un loc în cursa pentru marele premiu
de 120.000 de euro.
La fel ca şi data trecută, publicul este cel care decide prin sms.
În urma voturilor, primii doi clasaţi ajung direct în finală,
urmând ca juraţii Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu să aleagă un
finalist dintre concurenţii clasaţi pe locurile trei şi
patru.
Concurenţii care vor evolua în ultimele două semifinale, difuzate
vineri şi sâmbătă, de la ora 20.30, la Pro TV, au pregătit numere
diferite în încercarea de a-şi pune cât mai bine în evidenţă
talentul şi de a câştiga voturile publicului.
Primii care urcă pe scenă, pe 8 aprilie, sunt trupa AcroMistyc,
Cosmin Agache, Alma Boiangiu, Ioan Borşan, Corul Transylvania
Voces, Ştefan Florescu, Rebeca Neacşu, Roxana Rotar, Cristian
Stancu, Marian Vasilescu şi trupele Dance Fiction Crew şi
Clevers.
Sâmbătă seara se vor lupta pentru un loc în finală Valentin Dinu,
dansatoarele de belly dance Natalia şi Aliona Duminică, fanfara
Rotaria Junior, gimnasta la bară Mădălina Felea, cântăreaţa de
operă Veronica Fizeşan, naista Mădălina Luca, barmanul Luca
Valentin, acrobatul Orlando Oprescu, Duo Mistik, patiserul Alin
Stanis şi trupele Freakquency şi Blockbusters Crew.
Ultimele două semifinale ale emisiunii “Românii au talent” vor
aduce în faţa telespectatorilor şi invitaţi speciali. Vineri, pe
scena show-ului, vor veni cu un moment special cele opt perechi
concurente din noul sezon “Dansez pentru tine”, emisiune ce revine
la Pro TV din 15 aprilie, dar şi Smiley, care lasă pentru câteva
momente deoparte postura de prezentator. Sâmbătă, invitaţii
speciali vor fi Horia Brenciu şi Marius Mihalache, muzicianul care
a cucerit întreaga lume cu ţambalul său. Marea finală a competiţiei
“Românii au talent” va avea loc chiar a doua zi de Paşti, pe 25
aprilie, de la ora 20.30.
Citeste primul stirile care conteaza, direct de pe telefonul tau mobil! m.gandul.info
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL