Volksbank România, subsidiara locală a grupului austriac Volksbank, pus sub supraveghere specială de autorităţile din Austria potrivit presei internaţionale are un nivel confortabil al lichidităţilor, iar indicatorul de solvabilitate atinge 16,5%, peste media sistemului, a declarat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, citat de Ziarul Financiar
“Banca nu are probleme, având la septembrie o solvabilitate de 16,5%. O vom urmări însă cu atenţie”, a declarat pentru Cinteza.
Directorul BNR spune că menţine contactul cu autorităţile de supraveghere din Austria şi va chema pentru discuţii şi conducerea băncii din România, pentru a se asigura că nu vor fi probleme.
Oficialii Volksbank România au respins informaţiile potrivit cărora banca-mamă a grupului ar fi fost pusă sub supraveghere sau ar fi scoasă de vânzare.
Volksbank România este a treia mare bancă locală după active, cu un volum de 5,4 miliarde de euro la finele lui septembrie. Banca a realizat în primele nouă luni un profit brut de 41 de milioane de euro, calculat potrivit Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL