Agenţia Naţională de Integritate(ANI) a sesizat Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a efectua
cercetări cu privire la săvârşirea de către deputatul Eugen
Nicolaescu, fost ministru al Sănătăţii, a infracţiunii de fals în
declaraţii. Concret, inspectorii ANI au stabilit că în perioada
30.10.2008 – 15.12.2008 în contul de la BCR al lui Eugen Nicolaescu
a fost depusă suma totală de 174.200 lei.
Conform extraselor de cont, s-a constatat faptul suma de 174.200
lei a fost integral utilizată pentru plata de bunuri promoţionale
(pelerine, saci de rafie, pungi, servicii de publicitate în ziar,
cărţi vizită, cărţi poştale, căciuli, fulare etc.). Fostul ministru
al sănăţii, în declarația de avere înregistrată la data de
03.06.2009, nu a menţionat sumele rulate prin contul bancar deschis
pe numele său la B.C.R. S.A.
Nicolaescu le-a declarat inspectorilor ANI că sumele rulate prin
contul bancar provin de la diverse persoane fizice şi constituie
cotizaţii aferente campaniei electorale.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 344/2006 privind finanţarea
activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,
sursele de finanţare ale unui partid politic sunt “cotizaţii ale
membrilor de partid, donaţii, legate şi alte liberalităţi, venituri
provenite din activităţi proprii, subvenţii de la bugetul de stat”,
iar “donaţiile şi legatele primite după deschiderea campaniilor
electorale pot fi folosite pentru campania electorală numai după
declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă” (art. 23,
alin. 1). Acelaşi act normativ prevede la art. 8, alin. 2 faptul
că: “Donaţiile de bunuri şi servicii prestate cu titlu gratuit vor
fi reflectate în contabilitate …”.
ANI informează că depunerile efectuate în timpul campaniei
electorale în contul bancar al lui Eugen Nicolaescu reprezintă
donaţii a căror valoare individuală depăşeşte suma de 300 Euro şi
trebuiau menţionate la rubrica aferentă din declaraţia de
avere.
Într-un comunicat de presă remis redacţiei, ANI precizează:
“Având în vedere că aspectele menţionate anterior constituie
indicii temeinice privind săvârşirea de către domnul deputat
NICOLĂESCU GHEORGHE EUGEN a infracţiunii de fals în declaraţii,
prevăzută şi pedepsită de art. 292, Cod Penal, asupra căreia doar
organele judiciare au competenţa de a se pronunţa, s-a dispus
sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie”.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL