În România, pariurile bancherilor pe leu sunt mai riscante decât
cele făcute de un vânzător de cămile pe o echipă de hochei pe
gheaţă din liga a doua din Federaţia Rusă. Nu pentru că leul ar
face blaturi la meciurile monetare, ci pentru că “antrenorul” (şi
jucătorul, ca să fim cinstiţi până la capăt) BNR are întotdeauna
surprize în mânecă, adică în rezerva valutară şi, nu în ultimul
rând, pentru că mulţi bancheri au tendinţa de a exagera,
aşteptându-se fie la o victorie, fie la o înfrângere, la o
diferenţă prea mare de puncte.
După ce, anul trecut, marile bănci europene se pregăteau să
cânte în 2010 prohodul leului, estimările lor optimiste fiind un
curs de 4,5 lei pentru un euro, peste noapte cântecul de jale s-a
transformat în hit de muzică pop. În doar două luni, în care nu s-a
întâmplat nimic neprevăzut, pariurile au fost mutate de pe echipa
oaspete, criza, pe cea a gazdelor, leul, respectiv de pe o
depreciere consistentă pe o apreciere aproape nesperată. Câtă
încredere poţi avea într-o analiză a economiei româneşti, care, în
doar două luni, schimbă estimarea de la 5 lei pe euro la 4? O marjă
de eroare de 25% nu este acceptată în nicio meserie serioasă din
lume. Un răspuns posibil ar fi: “La fel de multă încredere ca în
analizele de la începutul lui 2009, când se prevestea o creştere
economică de 2-4% din PIB şi, de fapt, a fost recesiune severă de
7%”. Atunci marja de eroare a fost de 11% din PIB, adică, în bani,
de peste 12 miliarde de euro.
Pariurile bancherilor nu sunt făcute însă din dorinţa de a intui
cu precizie (în schimbul unui premiu, de exemplu) cursul exact al
monedei naţionale la o anumită dată, ci (cum altfel?) pentru bani.
Pentru a scoate profit din diferenţa dintre cursul din momentul
pariului şi cel din prognozele-pariu. Până acum n-au avut prea mult
de câştigat. Au pariat pe depreciere şi au pierdut. Leul nu s-a dus
la vale. Acum încearcă să facă bani din posibila apreciere a leului
până la mai puţin de 4 lei pentru un euro. S-ar putea ca şi acesta
să fie un pariu pierdut. România nu poate avea un leu puternic cu o
economie slabă.
Pariatul pe leu nu este ilegal şi nu trebuie privit ca ceva
murdar, ascuns sau nesănătos. Atât timp cât se pariază pe aproape
orice, de la bumbac şi petrol la toate monedele naţionale
importante din lume, este normal ca leul să fie şi el interesant
pentru investitori. Însă în momentul în care pariurile se schimbă
foarte rapid de pe o echipă pe alta şi se joacă sume din ce în ce
mai mari, este evident că se încearcă, într-un fel sau altul,
influenţarea rezultatului final. În acel moment nu se mai poate
vorbi despre un joc corect, ci despre prăbuşirea sau aprecierea,
urmată tot de prăbuşire, a monedei naţionale strict pentru profitul
unui grup restrâns de oameni, în detrimentul celor 20 de milioane
de români.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
