MApN face demersurile legale necesare pentru declasificarea
informaţiilor clasificate secret de stat în legătură cu Revoluţia
din decembrie 1989, după ce, la 15 ianuarie, a declasificat 1.989
de documente conţinând 2.684 de file referitoare la Revoluţie.
Biroul de presă al MApN a comunicat, luni, la solicitarea
MEDIAFAX, că la 15 ianuarie, la solicitarea Parchetului Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), Ministerul a declasificat
1.989 de documente secret de serviciu, respectiv 2.684 de file,
care au fost deja comunicate Secţiei Parchetelor Militare.
Totodată, Ministerul Apărării precizează că “face deja
demersuri” pentru declasificarea informaţiilor clasificate secret
de stat, care pot deveni publice numai printr-o Hotărâre de
Guvern.
“Declasificarea informaţiilor clasificate secret de stat se face
prin Hotărâre de Guvern”, a explicat MApN, precizând că proiectul
de hotărâre de Guvern va fi înaintat “factorilor de drept” pentru
avizare şi aprobare.
Precizările vin după ce ministrul Apărării Naţionale, Gabriel
Oprea, a răspuns cererii de audienţă adresată de Asociaţia 21
decembrie 1989 şi s-a întâlnit, vineri, cu membrii acesteia.
Citeşte mai multe despre desecretizarea documentelor
privind Revoluţia pe www.mediafax.ro
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL