Pe un ger de minus opt grade la Kiev, ieri dimineaţă, anunţul
Comisiei Electorale Centrale (CEC) că Viktor Ianukovici conduce în
preferinţele alegătorilor nu putea să mai scoată oamenii în stradă,
ca în 2004. După numărarea a 98,42% din voturi, Ianukovici avea un
avans de 2,79% faţă de Iulia Timoşenko, în timp ce majoritatea
voturilor nenumărate proveneau din Crimeea şi regiunea estică
Lugansk.

Insistenţa lui Timoşenko în a spune că nu există un “rezultat”
până la numărarea finală a voturilor şi continuarea acuzaţiilor de
fraudă nu au mai avut ecoul din 2004, pentru a scoate mii de oameni
pe străzi. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
(OSCE) a apreciat scrutinul drept “profesionist, transparent şi
onest”.

Premierul învins şi-a amânat de două ori conferinţa de presă,
ieri, apoi a anunţat-o pentru astăzi dimineaţă. De cealaltă parte,
Ianukovici s-a proclamat învingător încă de duminică seara şi a
promis că nu este vreme de “vânat vrăjitoare”, ci că vrea să se
apuce cât mai repede de treabă. El nu a făcut încă uz de
autorizaţia de la primăria Kievului, valabilă săptămâna aceasta,
pentru o manifestaţie de 50.000 de oameni.

“Gaz mai ieftin” – promisiune-cheie a lui
Ianukovici

Cea supranumită “prinţesa gazului”, Iulia Timoşenko, se vede
învinsă de rivalul pe care, de-a lungul campaniei l-a etichetat
drept “prieten al oligarhilor”. Nici Ianukovici nu s-a lăsat mai
prejos şi a trimis-o pe Timoşenko “la bucătărie”, însă, probabil că
alegătorii au decis prea puţin în funcţie de acest schimb de
înţepături.

Mult mai greu a cântărit încrederea în promisiunile celor doi.
Continuarea pe calea “integrării europene”, promisă de Timoşenko,
nu le-a spus prea multe oamenilor sătui de ultimii cinci ani de
circ politic la Kiev. Pe de altă parte, promisiunea că va aduce
“gaz mai ieftin”, făcută de Ianukovici, a avut mai multă
credibilitate din partea celui considerat “omul Moscovei”.

Învinsul “la masa verde” din 2004 (pentru că, potrivit
numărătorii voturilor, tot el ar fi câştigat şi atunci) este privit
cu încredere în estul ţării, unde locuiesc majoritatea ruşilor. Tot
acolo este inima industrială a ţării, care doreşte gaz cât mai
ieftin. Ceea ce pentru adversari a fost “prietenie” cu oligarhii,
pentru localnici a însemnat o apropiere faţă de interesele lor.
Oamenii din estul ţării i-au acordat încrederea în ciuda
dezvăluirilor că, înainte de a intra în politică, a fost condamnat
de două ori pentru tâlhărie şi cercetat pentru tentativă de viol.
Adversarii săi au susţinut că toate probele acestor acuzaţii sunt
bine păstrate la Moscova. Mai mult, dacă autorităţile de la Kiev ar
fi avut acces la dosare, Ianukovici nici măcar nu ar fi putut
candida la vreo funcţie electivă în stat.

Ianukovici, neinteresat de “nedreptatea” de la
Haga

Spre deosebire de Timoşenko, cea care promitea “revizuirea”
deciziei irevocabile în disputa cu România privind delimitarea
platoului continental, Ianukovici nu s-a pronunţat asupra acestui
lucru. Ambiţiile sale de politică externă se referă la o uniune
vamală cu Rusia şi prelungirea dincolo de 2017 închirierii portului
Sevastopol pentru Flota rusă.

Eventuala recunoaştere a independenţei Abhaziei şi Osetiei de
Sud este în atenţia lui Ianukovici, dar intră în contradicţie cu
poziţia UE (însuşită de Timoşenko). El doreşte şi renegocierea
contractelor pentru gazul rusesc şi revenirea în scenă a
intermediarului RosUkrEnergo, la care a renunţat Timoşenko. Prin
RosUkrEnergo, la care este acţionar şi Gazprom, Ianukovici speră că
va obţine un preţuri mai bun, dar şi sprijin pentru modernizarea
sistemului de conducte prin care tranzitează gazul pentru
Europa.

Promisiunea lui de a ridica rusa la rang de limbă oficială, nu
doar în regiunile estice, ci pe întreg teritoriul Ucrainei riscă să
arunce ţara în confruntări etnice. Deşi suflul “Revoluţiei Oranj”
pare să se fi stins, naţionalismul ucrainean este încă foarte
puternic în vestul ţării.

În ceea ce priveşte lupta anticorupţie, temă predilectă a
“portocaliilor”, până şi Ianukovici şi-a însuşit-o în ultimele
luni. Dar nu este de aşteptat ca el să aibă mai multe succese, cum
nici guvernele din cei cinci ani de “Revoluţie Oranj” nu au
avut.

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. URL TrackBack

Lasă un comentariu