“Dezvoltarea şi desfăşurarea sistemului de apărare antirachetă
sunt îndreptate împotriva Rusiei”, consideră generalul Nikolai
Makarov, şeful Statului Major al Armatei ruse şi prim adjunct al
ministrului Apărării. Declaraţia lui – făcută pentru televiziunea
rusă Vesti-24 şi preluată de agenţiile internaţionale – vine după
opinii similare emise de simpli “analişti militari” şi după poziţa
reţinută, în aşteptare “noi informaţii” a MAE rus. De data aceasta,
Marakov descrie noua “ameninţare” împotriva Rusiei din ipostaza de
cel mai înalt oficial militar de la Moscova. “În pofida
declaraţiilor responsabililor guvernamentali ai statelor
occidentale că acest sistem este destinat asigurării securităţii
lor şi că el nu este îndreptat împotriva Rusiei, nu este aşa. De
aceea, atitudinea noastră faţă de această problemă este foarte
negativă”, a spus generalul. “Dezvoltarea acestui sistem de apărare
antirachetă slăbeşte totodată potenţialul nostru de descurajare
nucleară”, a adăugat Makarov. Asemenea altor oficiali de la
Moscova, el nu s-a referit direct la România, însă agenţiile ruse
au aminit de “contextul” declaraţiilor sale, respectiv anunţul
autorităţilor de la Bucureşti că ţara noastră a acceptat oferta
Washingtonului pentru găzduirea de rachete interceptoare SM-3
(Standard Missile).
Interceptoarele de rachete precum cele care urmează să fie
instalate în România până în 2015 (de tipul SM-3 Block 1B) au
strict configuraţie defensivă fără a putea fi convertite în arme
ofensive.
Scutul limitează opţiunile strategice ale
Rusiei
Ele au fost proiectate să distrugă rachete inamice în
traiectoria lor ascendentă (la scurtă vreme după lansare) sau
mediană. Mai puţin avansat tehnologic, sistemul Patriot
interceptează rachete în traiectoria descendentă, când se apropie
deja de ţinta lor.
Dar, deşi nu pot fi reprogramate pentru a ataca ţinte de pe
teritoriul Rusiei – cum pot face rachetele cu încărcătură nucleară
Minuteman sau Trident – Moscova vede în instalarea scutului o
limitare a posibilităţii sale de a lansa o “primă lovitură
nucleară”. Or, dreptul la o astfel de primă lovitură se înscrie în
noua strategie de securitate a Moscovei.
Pentru ca SM-3 să poată intercepta rachete când de-abia sunt în
ascensiune, înseamnă că scutul are nevoie de informaţii în timp
real, obţinute prin supravegherea a tot ce mişcă în atmosfera
terestră. Sateliţi, avioane de spionaj, drone, senzori, dar mai
ales radare foarte puternice vor alimenta non-stop scutul cu
informaţii, încât rachetele SM-3 să poată fi lansate la cât mai
scurt timp după ce a decolat o rachetă inamică.
De altfel, nu cele zece interceptoare plasate în Polonia
îngrijorau Moscova la “versiunea Bush” a scutului. În câteva
minute, rachetele Iskander din enclava Kaliningrad puteau pulveriza
instalaţiile americane din Polonia. Mai îngrijorător era radarul de
mare putere care urma să fie instalat în Cehia şi care ar fi
acoperit cel puţin întreaga parte europeană a Rusiei. Potrivit MAE
de la Bucureşti, pe teritoriul României urmează să fie exclusiv
rachete SM-3, nu şi radare, din acelea care să-i “supravegheze” şi
să-i irite pe ruşi.
Ţara noastră nici nu va trebui să cumpere aceste interceptoare
ori să plătească pentru instalarea lor. Rolul României va fi acela
de a oferi locaţiile de instalare a sistemului defensiv, care
urmează să fie stabilite de acum în 12-18 luni, prin negocieri cu
partea americană. Statutul instalaţiilor va fi similar cu cel al
bazelor din Acordul de acces, semnat în decembrie 2005. Nu va fi
vorba de “baze americane”, ci de baze româneşti cu prezenţă
americană.
Mai mult, România nu va fi implicată în elementele instalate pe
mare ale scutului antirachetă, aşadar nu va “deschide” americanilor
Marea Neagră, “risc” vehiculat de unii analişti ruşi. Potrivit
Convenţiei de la Montreux (1936), la care România şi Rusia sunt
parte, navele militare ale ţărilor riverane au acces limitat de
condiţii stricte în Marea Neagră, iar Guvernul român nu vrea să
încalce prevederile convenţiei.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL