Pentru preşedintele SUA, Barack Obama, cel al Rusiei, Dmitri
Medvedev, sau al Franţei, Nicolas Sarkozy, noul preşedinte al
Ucrainei este Viktor Ianukovici. Aceşti omologi din fruntea câtorva
din cele mai puternice state ale lumii au declarat că abia aşteaptă
să lucreze cu el şi au felicitat Ucraina pentru un scrutin
corect.
Nu de aceeaşi părere este premierul Iulia Timoşenko. La cinci
zile de la scrutin, ea refuza încă să recunoască victoria
rivalului, a făcut demersuri pentru contestarea rezultatelor pe
cale judiciară, dar nu le-a prezentat colaboratorilor o strategie
clară de urmat. “Este prima oară când a pierdut, este în stare de
şoc”, aprecia un analist politic ucrainean, citat de cotidianul
britanic The Daily Telegraph.
De-a lungul campaniei electorale, Timoşenko a repetat mereu că
“nu are un plan B” şi că sigur va ajunge preşedinte. Prin urmare,
în ultimele zile, nici colaboratorii apropiaţi nu i-au putut ghici
intenţiile, odată ce “imposibilul” s-a produs. În formaţiunea sa -
Blocul Iulia Timoşenko (BIuT) – unii par să o susţină până la
capăt, alţii dau înapoi.
Din prima categorie face parte deputatul Andrei Şkil, care i-a
criticat pe Obama şi Sarkozy pentru că s-ar fi “grăbit” cu
felicitările, uitând că, în 2004, numai Vladimir Putin l-a
recunoscut pe Ianukovici drept câştigător, dar el avea să piardă un
al treilea tur de scrutin. “Găsesc ca fiind prematur (ca Ianukovici
să fie felicitat – n.r.). Deocamdată, nu a fost învestit. Pe de
altă parte, rezultatele alegerilor nu au fost publicate”, a
declarat Şkil.
Există însă şi deputaţi ai BiuT care poartă negocieri cu
Partidul Regiunilor, al lui Ianukovici, pentru a forma o coaliţie
de guvernare. Partidul preşedintelui ales nu poate guverna singur,
dar el va putea dizolva Parlamentul în caz că situaţia politică nu
se deblochează.
MAE ucrainean recunoaşte că decizia de la Haga nu poate
fi contestată
Cu sau fără Iulia Timoşenko în funcţia de preşedinte, Ucraina nu
ar fi putut pune în discuţie decizia de la Haga privind delimitarea
platoului continental din Marea Neagră. Recunoaşterea acestui fapt
a venit, la câteva zile după scrutinul prezidenţial, din partea
ministrului de Externe ucrainean, Piotr Poroşenko.
Deşi Timoşenko a făcut o promisiune nefundamentată, cu câteva
zile înaintea turului doi al prezidenţialelor, Poroşenko a evitat
să o contrazică public înaintea scrutinului. Dar, în faţa
Parlamentului (Rada Supremă), el a trebuit să răspundă la o
întrebare, oferind un răspuns fără echivoc.
“Pot să vă spun clar şi responsabil că nu există o procedură de
revizuire a deciziei instanţei de la Haga. Această decizie este
definitivă”, le-a declarat parlamentarilor ministrul de Externe
ucrainean.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL