Intact Images
Liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie crede că bannerele violet cu “Geoană, garantat Vanghelie” instalate la Romexpo, în faţa locaţiei Congresului PSD de mâine ar fi opera PDL şi a lui Traian Băsescu, prin intermediul unor oameni din PSD. Preşedintele social-democrat, Mircea Geoană a apreciat, la rândul său că este mâna unor colegi de partid la care “a prins tehnica de campanie a domnului Băsescu”.
“Se pare că mesajul domnului Traian Băsescu din campanie se continuă şi că tot ceea ce am spus eu este adevărat. Că unii se duc de dimineaţă la Cotroceni şi după-amiază sunt la noi. E un joc al lui Traian Băsescu. Nume nu vă spun, vă las pe dumneavoastră să ghiciţi. Exista o dictatură a lui Traian Băsescu. Este evident că nucleul mai dur care l-a scos pe Traian Băsescu preşedinte încearcă să aibă discuzţii cu tot felul de personaje de la noi în partid promiţându-le diverse” a comentat primarul de sector 5 amplasarea panourilor anti-Vanghelie.
El a ameninţat că mâine, la Congres, va spune lucrurilor pe nume cu “subiect şi predicat” la adresa celor care fac astfel de jocuri.
“Tehnica de campanie a domnului Băsescu prinde şi la PSD” a comentat pe scurt şi liderul PSD , Mircea Geoană, referindu-se la panourile violete.
PANOURI VIOLET CU MIRCEA GEOANĂ
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL