Mircea Geoană a avut deja un discurs de înfrânt. În mod normal,
după intervenţia lui Victor Ponta, care a electrizat în mod evident
sala, Mircea Geoană nu mai avea decât soluţia aut Caesar, aut
nihil, totul sau nimic. Aşa a procedat în 2005 Ion Iliescu în
momentul în care a simţit că poate pierde. A ajuns până la a
striga: “Aveţi grijă pe mâinile cui vreţi să daţi partidul!”.
Mircea Geoană a adoptat o atitudine defensivă, fiind preocupat mai
degrabă de postul său din fruntea Senatului decât de păstrarea
preşedinţiei partidului. În mod repetat, Geoană a spus: “indiferent
cine va câştiga aceste alegeri”, de asemenea “Scaunul meu este
liber”. Prin comparaţie, Victor Ponta a blufat, a plusat, cu un
discurs foarte ofensiv, arătând că merge la victorie “chiar din
turul întâi, ca să puteţi pleca mai repede acasă”.

De fapt, rezultatul alegerilor a fost, după părerea mea,
stabilit de bâlciul Vanghelie – Pandele din deschiderea
congresului. Chiar şi persoanele cu discernământ limitat,
înţepenite în costume sau echilibrându-se cu cocul, au realizat că
prin victoria lui Geoană, PSD ar ajunge sub bagheta eminenţei
fumurii Vanghelie, o bandă de cartier încetând să mai fie un
partid.

Victor Ponta este acum plastilina care poate astupa cele mai
multe găuri din partid.

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu