Partidul Social Democrat a dat, sâmbătă, cel mai penibil
spectacol din existenţa sa. PSD a fost, de-a lungul timpului,
partidul comunist, partidul corupt, partidul-stat, dar niciodată nu
şi-a permis să fie partidul manelist. Chiar şi pentru cei care au
urât profund acest partid, PSD s-a fixat în mintea lor ca un partid
serios. Temut, detestat, înjurat, dar nu ridicol. Cu Ion Iliescu nu
te trăgeai de bretele. În faţa lui Adrian Năstase nu suflai. Mircea
Geoană plăteşte acum veşnicele compromisuri care l-au făcut să
accepte, cu bucurie chiar, orice scuipat în faţă, numai să rămână
în fruntea partidului. A rămas în frunte, însă numai partid nu se
poate numi şuşa asta dâmboviţeană, prezentată la Romexpo, cu
fluieraci, caftangii şi vrăjitoare, al cărei cap de afiş l-a ţinut
vestitul cuplu Pandele-Vanghelie.
La fel ca la prezidenţiale, Mircea Geoană a pierdut pe mâna
prietenilor. Pentru că niciodată n-a încercat să însemne o valoare
în sine, ci s-a definit exclusiv prin vecinătăţi, luându-le forma,
ca o amibă, dl. Geoană a câştigat sau a pierdut doar pentru că au
vrut alţii. N-o să ştie niciodată dacă alegerea lui, acum cinci
ani, s-a datorat unei prestaţii excelente la Congres sau unor
jocuri de noapte pe linia Ioan Rus-Viorel Hrebenciuc. Îşi va aminti
însă, cu siguranţă, că gura bogată a lui Marian Vanghelie în
săptămâna Congresului, care a vrut să se ştie că Mircea Geoană este
sclavul lui, i-a fost la fel de fatală ca “ajutorul” în văzul lumii
al prietenilor Sorin Ovidiu Vântu şi Dinu Patriciu, în ajun de
prezidenţiale.
Nu se putea ca tabăra cealaltă să nu speculeze vecinătatea
primejdioasă Geoană-Vanghelie şi să nu transforme Congresul într-o
campanie de devanghelizare: mulţi dintre cei care au votat
împotriva domnului Geoană au dat un vot anti-Vanghelie. Iar
intervenţia de final a lui Ion Iliescu, primită cu aplauze
frenetice şi la care – deloc surprinzător! – dl. Geoană a râs cu
poftă, ca la un banc bun, a venit ca o indicaţie de direcţie cât se
poate de clară: Tovarăşi, ne-am manelizat! Alegerea vă aparţine, eu
nu vă spun ce să faceţi!
“Decât cu Prostănacul, mai bine cu ăla tânăr şi deştept”, îi
făcea reclamă un delegat oltean lui Victor Ponta, într-un grup de
colegi de Bucureşti. “Da, da, deştept ca voi”, i-au retezat-o
aceştia, votanţi Geoană. În PSD, deşteptăciunea lui Victor Ponta,
în comparaţie cu a predecesorului, este încă subiect de dezbateri
intense. Deşi se revendică din coasta lui Adrian Năstase,
deocamdată confundă ironia superioară cu aroganţa şi fermitatea cu
agresivitatea. Deocamdată a ajuns preşedinte printr-un joc al
negocierilor şi întâmplării. Deocamdată este “sclavul” lui Năstase,
Iliescu, Mitrea, Mazăre. Este în aceeaşi situaţie ca Mircea Geoană
în 2005. E nevoie de multă inteligenţă să te eliberezi din
păienjenişul de “obligaţii” de partid. Va reuşi “micul Titulescu”
să meargă pe picioarele lui şi să crească liderul mare şi serios pe
care PSD îl aşteaptă? Orgoliu are. Îi mai trebuie şi minte. Timpul
e de partea sa.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
