Secretarul general al Partidului Democrat-Liberal, Vasile Blaga,
a declarat, luni, că nu este la curent cu intenţiile ministrului de
Finanţe, Sebastian Vlădescu, privind impozitarea pensiilor şi că
acest subiect nu a fost discutat în coaliţia de guvernare.
“Nu, nu am avut astfel de discuţie în coaliţie”, a declarat
Blaga, înaintea şedinţei BPN a PD-L, citat de Mediafax.
Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, vorbeşte, într-un
interviu acordat money.ro, despre faptul că veniturile pentru
pensii sunt exceptate de la impozitare şi lansează ideea unei
dezbateri pe această temă.
“Există diverse forme de venit în România, printre care şi
pensiile. Pensia este o depunere a fiecărui cetăţean pentru un
venit viitor. La momentul realizării venitului, ar trebui ca întreg
venitul să fie taxat. Deci orice venit, într-un stat civilizat, se
taxează. Că de aia funcţionează statul social. Noi ce facem?
Scoatem pensia din taxare la momentul acordării ei, lucru care e
foarte frecvent în multe state din lume, dar nu o taxăm la momentul
plăţii. Deci scoatem din circuitul de taxare o sumă foarte
importantă care în toată lumea asta se taxează. Aşa ajung alte
state să aibă venituri bugetare de 47% din PIB. Aş vrea să devină
dezbatere publică: trei milioane şi ceva de plătitori, 6 milioane
de beneficiari. Spunem acum că am vrea o pensie care să reprezinte
45% din salariul mediu. Dar noi avem o fiscalitate totală de 30%
din PIB. E foarte greu să-ţi închipui cum, având atât de puţini
plătitori şi atâţia beneficiari şi o fiscalitate care este sub
nivelul de 45%, ar putea cineva să-ţi plătească 45%”, afirmă
Vlădescu.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, vineri, că este în
lucru un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat
pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii
cu venituri mari, el precizând că nu a fost încă stabilit plafonul
de la care alocaţiile să nu mai fie date.
Ministrul Mihai Şeitan a precizat că ministerul intenţionează să
plafoneze şi acordarea tuturor prestaţiilor sociale, astfel încât
doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze
de acesta.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, referitor la proiectul
privind alocaţiile pentru copii, că nu se doreşte să se facă
economii bugetare “pe seama copiilor”, ci să se aplice principiul
solidarităţii active, adăugând că dreptul la alocaţie este
recunoscut, dar cuantumul se stabileşte de stat.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL