“Da. Dar PSD e ca o râmă. Dacă o secţionezi, fiecare bucată se
duce în treaba ei, covâl-covâl, ca râmă de sine stătătoare.”
răspundeam Ştirilor Pro TV înainte de alegerile din PSD la
întrebarea “e posibilă scindarea partidului?” Adică, PSD fiind un
partid nestructurat politic, amorf, în care centrele de putere, cum
corect înfiera tov. Ion Iliescu, se coagulează în jurul banilor, nu
al curentelor ideologice, după o sciziune, partea care pleacă
poartă cu ea, neschimbate, caracteristicile întregului. Râmele
independente C. Diaconescu – M. Sârbu – M. Şpagă – E. Nicolicea -
G. Oprea vor reprezenta cu cinste, oriunde se vor duce,
caracteristicile fruntăşiei pesediste: sete de putere, lipsă de
scrupule, oportunism, aroganţă uneori isteroidă.

Partidul Comunist a avut întotdeauna cel puţin un “intelectual
subţire” de serviciu. Respectivul, Lucreţiu Pătrăşcanu, Corneliu
Mănescu, Paul Niculescu Mizil, Ştefan Andrei, care sfârşea prin a
fi executat sau marginalizat, funcţiona ca un surogat de disidenţă
în ochii masei prinse în gheţarul totalitar, prin comparaţie cu
“neciopliţii”, “inculţii”, “ciocănarii” care ieşeau în faţă. Pe
Pătrăşcanu nu l-am apucat, dar pe Corneliu Mănescu, Niculescu Mizil
şi Ştefan Andrei i-am văzut la scenă deschisă după Revoluţie. Sub
spoiala “intelectuală” erau nişte animale de partid ca toate
celelalte. Cristian Diaconescu este urmaşul lor în linie directă.
“Dragă, Cristi e băiat fin, ce-o căuta el la un loc cu Vanghelie,
Mitrea sau Mazăre?” era întrebarea-slogan pentru dl. Diaconescu.
Nimeni nu dădea răspunsul corect: parvenire, funcţii, putere, asta
căuta “finuţul” Diaconescu, la fel ca şi Ponta, Năstase, Vanghelie
et. comp. Câtă vreme partidul l-a făcut ministru de Justiţie şi
ministru de Externe, n-am auzit vreo luare de cuvânt critică la
adresa stării de lucruri din PSD. De altfel, dl. Diaconescu a şi
fost un ministru bun. Acum însă, îl aşteaptă o perioadă lungă şi
dură de opoziţie, când nu mai are şanse să primească o funcţie
guvernamentală. Prin urmare, a candidat la preşedinţia partidului.
Prin candidatura sa, dl. Diaconescu îşi asuma PSD-ul de săptămâna
trecută cu bune şi cu rele. Că ar fi fost urmărit 10 zile din
ordinul unor adversari pesedişti? Ce să spun, mare surpriză, acum
afla de ce sunt capabili distinşii săi colegi? Dacă manevra de
“intelectual subţire” de a-i bascula voturile în ultima secundă lui
Geoană ar fi ţinut, şi Mircea Geoană câştiga, ar mai fi plecat acum
din partid “finuţul” Cristi ca să-şi caute Naşul?

E posibil însă ca dl. Diaconescu să fi avut revelaţia unei
stângi luminoase pe care s-o construiască împreună cu M. Şpagă – E.
Nicolicea – G. Oprea. Să fie un idealist, spre deosebire de
pragmaticul domn Marian Sârbu, care vrea pur şi simplu înapoi
fotoliul de ministru al Muncii. Oricum, vor funcţiona, ei şi cine
va mai pleca, pe post de ieniceri ai PD-L în Parlament până la
alegerile din 2012. Atunci, cel mai probabil, aşa-zisul lor partid
va fi absorbit pe listele PD-L.

Cât priveşte râmele rămase, dl. Geoană a emis şi el un comunicat
perfect în logica moralei pesediste. Vă amintiţi cum striga
apocaliptic fostul lider PSD, cum îi punea să jure pe cei din sala
Romexpo “indiferent cine va fi ales preşedinte, să nu spargeţi
partidul!” Ei, uite că valetul lui, C. Diaconescu, îl sparge. Şi ce
zice acum dl. Geoană: “Înseamnă că actuala conducere a pornit pe un
drum greşit.”
O râmă tăiată în două, nu bagă de seamă. Un om tăiat în două,
moare. PSD nu are tăria să moară, ca să poată învia.

Niciun comentariu »

Niciun comentariu până acum.

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL

Lasă un comentariu