Preşedintele Traian Băsescu este foarte liniştit. De două luni,
n-a atacat pe nimeni, nu şi-a depăşit, ostentativ, atribuţiile, nu
a hăhăit în mod nepotrivit, se ţine numai de agenda oficială, este
sobru, chiar plicticos şi, în fine, îţi permite să uiţi că există.
Oboseală postelectorală, calmul dinaintea furtunii, schimbare de
strategie sau, cum sugera un consilier al său, în acest mandat,
şeful statului are ţeluri mult mai înalte decât zilnica hinghereală
cu opoziţia? Poate că tace şi fiindcă nu are despre cine vorbi.
Guvernul aleargă după impozite, majoritatea parlamentară s-a lărgit
cu “independenţii” din partidul încă nenăscut al generalului său
favorit, iar PSD şi PNL – adversarele sale declarate – sunt ocupate
să stingă conflictele din interiorul lor. Numai Radu Mazăre -
excentricul primar al Constanţei – poartă, la ocazii, uniforma
militară, ca simbol al veşnicului său război cu Băsescu.
Cuminţirea preşedintelui face bine naţiunii, dar creează
dificultăţi opoziţiei. În ultimii doi ani, PSD şi PNL s-au
alimentat politic şi electoral din aversiunea faţă de acesta.
Izolarea politică a lui Traian Băsescu şi a partidului său a fost
obiectivul lor declarat şi, parţial, atins, iar, în campaniile
electorale, liantul dintre ele. Acum, când inamicul s-a potolit, şi
opozanţii au rămas fără grai. La Congresul PSD, s-a pronunţat o
singură dată, de la tribună, numele Băsescu, de unde, în urmă cu
câteva luni, era obsesiv repetat în orice discurs.
Preşedintele nou ales al pesediştilor, Victor Ponta, nu a făcut
nicio referire la şeful statului sau la PD-L, pomenindu-l, în
schimb, pe Crin Antonescu, pe care – a mărturisit – n-ar vrea să
fie nevoit să-l suţină la viitorul scrutin prezidenţial, preferând
ca liberalii să sprijine un pesedist. Acesta ar putea fi semnalul
răcirii relaţiilor dintre PSD şi PNL, deşi conducerile celor două
partide afirmă că rezultatul alegerilor interne nu va influenţa
semnificativ raportul dintre ele. Alianţa pesedisto-liberală,
creată pentru înfrângerea unui duşman comun, a fost parafată de
Crin Antonescu şi Mircea Geoană. Mai are ea zile multe, când şefia
lui Geoană s-a terminat, Băsescu este la locul lui şi numai
candidează, iar Ponta vrea ca, peste patru ani, să fie la
Cotroceni? Logic este ca cele două partide să iasă din această
inerţie călduţă şi să sprinteze separat, fără grija de a se menaja
reciproc şi exploatând la maximum avantajul electoral de a fi în
opoziţie.
Antonescu le promite liberalilor uşor blazaţi un PNL de 30 la
sută, în 2012. Nu-l va putea creşte nici de la 18 la 20 la sută,
dacă nu-l va transforma într-o voce distinctă, cea mai puternică
din opoziţie şi-l va lăsa să susure vag liberal într-un cor
social-democrat. Acelaşi lucru este valabil pentru PSD, al cărui
obiectiv este să depăşească PD-L măcar cu un mandat, pentru a-l
obliga pe Traian Băsescu să aplice întocmai litera Constituţiei şi
să-i încredinţeze formarea guvernului. Sarcina pesediştilor este
însă mult mai uşoară decât a liberalilor, deoarce degringolada
administrativă şi măsurile impopulare ale Cabinetului Boc fac
aproape digerabil populismul stângii. Este de aşteptat ca, în
perioada următoare, după ce se vor fi aşezat lucrurile în interior,
PSD să treacă la ofensivă, Victor Ponta fiind un politician mult
mai agresiv decât Mircea Geoană.
În fine, gândind pe termen lung, în perspectiva
prezidenţialelor, candidatul liberal şi cel social-democrat nu au
decât a se întoarce unul împotriva celuilalt, fără un al treilea
concurent de talia lui Traian Băsescu. Sunt, aşadar, argumente ca
firul să se rupă. Nu este însă exclus ca, până la alegerile
parlamentare, PSD şi PNL să aleagă calea uşoară, păstrând o alianţă
comodă, care le scuteşte de efortul de a se afirma individual.
Deocamdată, cu un preşedinte liniştit, dar cu mulţi agitaţi în
interior, au uitat să facă opoziţie.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
