Mabuhay! (Să trăiţi bine, în limba tagalog).
Ce-i trebuie ăstuia micu’, premierului Boc? Miniştri? No. Bone
filipineze. A trecut prin destule experienţe naşpa. Importofoliaţii
(era să zic: importofeliaţii) zac toată ziua în cabinete, iar când
se plictisesc ies la declaraţii. La bonele filipineze n-ai să vezi
asta. Sunt tăcute, cuviincioase, mămoase, muncitoare, micuţe-finuţe
(ocupă loc puţin), rezolvă orice, alină tot, pansează.
Să zicem că presa ostilă tabără pe bona Muncii, Familiei şi
Protecţiei Sociale. O întreabă de alocaţii. Femeia răspunde corect:
“Mabuting kapalaran sa lyo”. (Are tact, mititica, nu dă cifre).
Ziariştii intră în panică: nu pricep nici cât bungheau de la
Şeitan. Da’ n-au nevoie. Important e ce transmite. Ia să analizăm
ce-ar putea fi: “Mabuting” e un cuvânt care te duce cu gândul că se
lucrează. “Kapalaran”: se lucrează temeinic. Fireşte, “sa layo” -
“mai sunt şi unele obstacole”, însă vor fi depăşite în cel mai
scurt timp.
Limba asta are o profundă conotaţie etică: zici “tagalog”, te
gândeşti imediat la “decalog”. Are ceva care-ţi dă sentimentul că
eşti pe mâini bune. Te calmează precum ceaiul anticolici. În română
nu eşti sigur pe nimic, e tot timpul loc de-ntors: c-o fi, c-o
păţi. În tagalog, vorba-i vorbă.
Cu bonele filipineze n-ai spor. Nu ţine să le scoţi la o bere,
să le tragi de limbă şi-apoi s-o dai pe surse.
Oriunde le-ai pune – la Economie, la Transporturi, la
Dezvoltare, bonele filipineze taie şi ele panglici, nu zic. Doar că
apoi le remaiază, că nu se ştie niciodată ce mai ai de
inaugurat.
S-o luăm de-o pildă pe bona Internelor: agitaţii, obrăznicii de
stradă, mitinguri, orăcăieli. Scoate ea jandarmii? Face ordine
singură, că de-asta-i plătită: să dea huţa, să pună biberonu, să
facă linişte.
Ne-ar băga bona Sănătăţii impozit pe cheeseburger? Niciodată. Ea
ne-ar legăna până am uita de foame, ne-ar potoli c-un
mclullaby.
Închipuiţi-vă o şedinţă de guvern cu bone filipineze. În capu’
mesii – Boc. Nervos cum îl ştim, premierul se dă la ele: că n-au
dereticat cum se cuvine trebile ţării, că n-au primenit taxele, că
n-au apretat impozitele…
Ele, drăguţele, cu ochii plecaţi. Smirnă. Suspină şi iau notiţe,
nu ca Videanu, Blaga, Berceanu. Şeful Executivului se întărâtă, se
oţărăşte. Ce îl scoate mai rău din sărite e că, din când în când,
câte una se ridică, dispare un minut şi revine cu castronaşul de
orez cu lapte, zis – de la Bucureşti la Manila – “taci cu
mama”.
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URL
Loading ...
